Ca-n vis frumos ce-aş vrea să nu se mai termine
Aşa te văd mereu, mămico, lângă mine...
Parcă aud şi azi atâtea mângâieri,
Din vremuri ce s-au dus ca ziua cea de ieri.

Aievea parcă-aud povaţa înţeleaptă,
Să stau lângă Isus, să merg pe calea dreaptă,
Când îmi vorbeai încet, cu zâmbet neuitat,
Şi-n inima-mi de prunc pe Hrist' mi L-ai săpat.

Şi n-a fost uragan cu furie nebună,
Şi nici val înspumat, nici vuiet de furtună,
Să şteargă ce-ai sădit cu graiu-ţi răbdător
Cuvântul din Scripturi, curat, nemuritor.

Mă arde dorul azi să mai aud odată
Cuvântul tău în zori, din somn cum mă deşteaptă,
Sau dulcile chemări, la masă să ne-adune,
Sau graiul cel domol în sfinte rugăciuni.

Ştiu bine, că-n curând din nou vom fi-mpreună
În Ţara fericirii, în casa cea mai bună.
Mă iartă, pân-atunci, mai plâng din când în când,
Privind albumul vechi aicea pe pământ...