Din șpan de aurore se cern steluțe mii
Peste semănătură, peste livezi și vii,
Troiene de Lumină pledează pentru Pâine
Cât și pentru buchetul mustului de mâine.

Mantia mijlocește între ger și humă,
Puf din aripi de îngeri, cernut peste turmă,
Ca haina de Mireasă dintr-un in subțire,
Grija părintească prin scutul de Iubire.

Lăsați iarna în pace să-și facă rostul ei,
Nu-i zdremțuiți mantia fără de vreun temei,
Așteptați semnalul de împrimăvărare,
Tolbe cu misive și-un susur de izvoare.

Creatorul știe ce-i vertical, ce doarme,
El inversează-n matrici linii în coloane,
Știe când să trezească mugurii la Viață
Și fiecărei flori ce lupte-i stau în față.

De-aceea tot ce mișcă de voie ori purtat,
Să se-ancoreze-n Stâncă, Harul ce ni s-a dat,
În Dragostea care nu moare niciodată,
Brațul ocrotitor de Mamă și de Tată.

Nu alungați norii căci perturbați pământul,
Voi nu puneți în calcul Legile, Cuvântul,
Vreți adăpost în stele, peste vremi, soroace,
Dar calculul exact doar Dumnezeu îl face.

Priviți mai bine Cerul cum ninge alb și sfânt,
Stăpânul vă trimite iertarea pe pământ,
E Fiul Lui, în iesle, în armonii cerești,
El îți plătește greșul, te-nvață să iubești.

Amin!