Căci un Copil ni S-a născut!
Autor: Lidia Cojocaru
Album: Mireasma cerului
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va
fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu
tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. Isaia 9:6.

Căci un Copil ni S-a născut!

Căci un Copil ni S-a născut și ni s-a dat un Fiu,
Prin El e viață, început! El, Domnul - veșnic Viu,

Prin planul de Salvare, ce-avu mai scump jertfi,
Ca-n veșnică cântare, să fii tu: fică, fiu!

Minunat îl vor numi, Sfetnic, tare Dumnezeu!
Numele Lui va dăinui, glorificat mereu

În inimi de răscumpărați, va fi 'nălțat, cinstit!
Dezrobiți, descătușați - prin El suntem! Slăvit,

Slăvit fii Tu, Mântuitor ce ne-ai adus Salvarea!
Rege Sfânt, Miel jertfitor - în cor toată adunarea,

Se-nchina-n reverență, cântă, cu al îngerilor cor,
În veci de veci binecuvântă - pe Unic Salvator! ! !

Glorii! Glorii! Glorii! Glorii! Osana! Fii slăvit!
Glorii! Glorii! Glorii! Glorii! Mărit fii! Fii mărit! ! !


27 / 12 /2017.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/172152/caci-un-copil-ni-s-a-nascut