În păcate și greșeală eram morți odinioară
Autor: Ioan Hapca
Album: din comorile de har
Categorie: An nou
În păcate și greșeală eram morți odinioară


În păcate și greșeală eram morți odinioară
Dar acum în noi, Viața, Puterea Își desfășoară;
Îndurarea, harul, pacea, dragostea din Cer coboară,
Dumnezeu ne izbăvește de-orice rău cu mână tare,
Slava Lui Se manifestă viu în tot ce ne înconjoară
Și-n toate ne sprijinește, dreapta Lui biruitoare.

Am fost morți odinioară în greșeală și păcat
Dar Hristos Domnul, pe cruce, vina noastră a purtat
Și cu prețul vieții Sale din morți ne-a răscumpărat;
Ne-a unit cu El și astfel la viață ne-a adus,
Prin Puterea negrăită care moartea-a spulberat
Și în slava-I minunată pentru veșnicii ne-a pus.

Iar acum, iată-Și deschide brațele cu îndurare
Aducând cu Noul An, o Nouă Binecuvântare,
Dar puțini de tot se află astăzi în acestă stare!
Căci cei mulți resping Cuvântul de viață dătător,
Aleg moartea și blestemul cu-o cumplită nepăsare
Față de tot ce-i așteaptă în eternul viitor!

Domnul încă-Și manifestă Harul Lui plin de splendoare
Dar mă-ntreb; acum când este lumea întreagă-n sărbătoare,
Câți vor asculta Cuvântul și câți vor deschide oare
Ochii inimi să vadă dragostea Sfântului Miel,
Ce din „poartă”-n „poartă” bate iar cu Grația-I salvatoare,
Ce mai curge-un timp să facă oameni noi, una cu El? !

Un segment de îndurare s-a încheiat făcându-i loc
Altuia care se întinde... cât, nu știu, poate deloc...
Haide-ți toți să-alegem Viața! Să sfârșim în Rai, nu-n „Foc”!

31/12/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/172323/in-pacate-si-greseala-eram-morti-odinioara