Dacă aici...
Autor: Valentin Popovici
Album: Ape De Odihnă
Categorie: Diverse
Dacă aici, la poala mantiei slăvite,
Ai pus atâta frumuseţe şi splendoare...
În cer, dincol' de porţile de mărgărite,
În Casa Preaiubitului, cum va fi oare?
Dacă aici, deşi încătuşaţi în fire,
Ne-ai îmbrăcat în hainele cele mai sfinte...
Ce fir de aur răsucit cu in subţire,
Va ţese-n glorie a cerului veşminte?
Dacă aici ai presărat pe căi lactee,
Miriardele de constelaţii în lumină...
Isuse drag, în Paradis, ce curcubee -
Şi ce cântări vesti-vor slava Ta deplină?
Dacă aici, pământul a primit sfinţirea,
Facându-Ţi-l un aşternut pentru picioare...
Ce străluciri Îţi vor încununa mărirea
În jurul Tronului, în plină sărbătoare?
Dacă aici, suntem orbiţi printre suspine,
Când ridicăm privirea către cer nesaţă...
Cum ne va fi atunci, o, Doamne, lângă Tine,
La Înviere, când Te vom privi în faţă?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/17254/daca-aici