În inimi s-a înfipt săgeata

Afară plouă cu găleata,
În casă, frigul a răzbit;
În inimi s-a înfipt săgeata
Ce-a dus un suflet mult iubit
Și lumea-i zice - „bieata. . .
Ce tânără-a murit. . . ”

E frig în jur ca și afară
Dar al meu suflet e fierbinte
Și nu-ncetează să mă doară
Căci s-au unit două morminte
În care inima-mi coboară
Nemângâiată de cuvinte. . .

Doi preoți plictisiți „slujesc”
Poporului nerăbdător,
Decorul liniștii-l mânjesc
Cu vorbe goale de-ale lor
Și-o tot lungesc, și-o tot lungesc,
Cu flerul grav, nepăsător. . .

Spre groapă pașii-apoi se-ndreaptă
Prin ploaie, frig și vânt,
Durerea aprig se deșteaptă
Și ne apasă în mormânt. . .
Groparii ne privesc și-așteaptă,
Un semn sau un cuvânt. . .

Urmează lutul ud să cadă
Peste capacul de sicriu
Și cine poate sta să vadă
Durerea fiecărui fiu
Și tot ce are să succeadă
Într-un supliciu cenușiu. . .

E-un frig ce doare-adânc și-mi arde
Adâncul sufletului meu. . .
Se-așterne jarul peste „coarde”
Și cântul pâlpâie cu greu. . .
Mai plâng ca mine miliarde. . .
Dar astăzi greu-l simt doar eu!

18/11/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)