Sus, pe muntele Tabor
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Vorbește cerul
Categorie: Zidire spirituala
Înaintea feței Tale, Doamne vin să mă închin,
Te rog să-mi ridici povara, alungă al meu suspin,
Numai Tu-mi cunoști necazul, întristarea și durerea,
Revarsă balsam pe rană, arată-Ți Doamne puterea.

Să se minuneze-aceia care nu se-ncred în Tine,
Care râd de-a mea credință şi nu mă vorbesc de bine,
Ca David înalț eu glasul, când puterile-mi slăbesc,
Binecuvântări să cadă peste trupul pământesc.

Curățește tot ce-apasă, ca să-Ți pot urma cărarea,
Când amarul mă subjugă, Tu trimite-mi desfătarea,
Ca să strâng rodul iubirii, sfintele învățăminte
Din Scriptura insuflată de Preabunul meu Părinte.

Înaintea Ta Isuse, vin și astăzi, cu mult dor,
Luminează-mi fața Doamne, cum făcut-ai pe Tabor,
Vreau să-mi schimbi haina pătată, curățește ce-i murdar,
Trupul, sufletul şi duhul să pun jertfă pe altar.

Precum Moise şi Ilie, vreau să stau în fața Ta,
Să-Ți văd Doamne, frumusețea și să-Ți cânt "Aleluia! ",
Iacov, Petru, Ioan, o clipă vreau să fiu, să-Ți simt mărirea,
Când coboară norul negru, eu să-Ți văd doar strălucirea!

Şi așa, umplut de Duhul, să proclam eliberare,
Peste orișice ființă doborâtă-n încercare,
Chiar de plâng pentru o vreme sub daltă şi în cuptor,
Ştiu că am primit iertarea, sus pe muntele Tabor!

21/01/18, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/173067/sus-pe-muntele-tabor