El e oricând Biruitor!
Autor: Lidia Cojocaru
Album: Mireasma cerului
Categorie: Incurajare
Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu... Iov 19:25.
El e oricând Biruitor!
Dar știm -
Al nostr' Răscumpărător,
E viu! Da, viu mereu!
El e oricând Biruitor,
Căci este Dumnezeu! ! !
Cine-I poate sta-mpotrivă?
Cine poate a se opune?
Ce-a poruncit El - fi-va,
Prin Sfânt Cuvânt ne spune!
Da, cer și pământ vor trece,
Dar ce-a spus în veci rămâne!
Eu și tu, ca abur' trecem,
El e Viu și azi și mâine!
Ne încredem? - Biruința,
Ce-i prin El a fost și ține!
Deci 'nainte prin credință
Fără frică! Știm în cine,
Știm în Cine e Tăria,
Știm în Cine e Izvorul,
Știm prin Cine-I Bucuria,
Prin Isus, Mântuitorul! ! !
Nimic și nimeni, niciodată
Nu poate despărți un fiu,
De Dragostea Sfântului Tată,
De-n El rămâne și e viu!
N-aveți teamă de necazuri!
Nu vă-ndoiți când valul vine!
Atotstăpân peste talazuri
E Domnul Mare, Cel ce vine!
Mireasă, ține sus făclia!
Întăreștete-n Cuvântul Său!
Ce e vântul? Ce-i urgia,
Când un Braț de Dumnezeu
Te sprijinește, te conduce
Și îți spune: Nu! N-ai teamă!
Curat prin Jertfa de pe cruce,
Mergi spre zorii fără seamăn!
Da, știu -
Al meu Răscumpărător,
E Viu! Da, Viu mereu!
El e oricând Biruitor,
Căci este Dumnezeu! ! !
22 / 01 / 2018.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/173086/el-e-oricand-biruitor