Poate-n drumul vieții tale

Poate-n drumul vieții tale
Rostu-a devenit neclar
Și-obosit de scop și cale,
Te-ai oprit lângă-un stejar. . .

Amăgirea-i mare-acum
Să mori sfâșiat de-un leu. . .
Fiindcă te abați din drum
Ne-ascultând de Dumnezeu. . .

Ți-e confuză rău chemarea
Căci te-a amăgit Balac. . .
Vrei și binecuvântarea
Dar și-averile îți plac. . .

Ți se zdruncină voința. . .
Dar Domnu-I la cârma sorții
Și-ți vorbește măgărița
Ca să nu cazi pradă morții. . .

Poate-ai părăsit Egiptul
Și-ai făcut pași prin credință,
Însă nu mai calci cu dreptul
„Din biruință în biruință”. . .

Deși ai trecut prin Mare
Rătăcești pustia-n van
Fiindcă n-ai ajuns în stare
De a trece prin Iordan. . .

N-ai mâncat cu poftă încă
Mana cerească-n pustie
Și nu ai băut din Stâncă
Suficientă Apă vie. . .

De-aceia-ți se întinde-n cale
Doar „pustia cea grozavă”
Cerând moartea firii tale,
Cert și fără de zăbavă. . .

Pe-aici, foametea încercării
Te va împinge la luptat
Contra marii pofte a cărnii,
Ca să nu fii lepădat. . .

Te va prinde setea firii
Și-ți va încerca răbdarea
Să dai curs nemulțumirii
Recuzându-ți Îndurarea,

Pân` ce șerpii înfocați
Te-or îngenunchea la cruce. . .
Doar pe cei îngenuncheați
Domu-n Canaan îi duce!

Poate drumul vieții tale
Începe-un nou episod,
Că-ai ajuns rău și de jale
Ca Smochinul fără rod. . .

De Egipt îți este dor
Și nu-ți pasă mai deloc
Nici de Stâlpul cel de Nor,
Nici de Stâlpul cel de Foc.

Poate-ai renunțat să lupți,
Poate-ai adormit pe cale,
Ori ți-e frică să-l înfrunți
Pe-al tău Goliat, în Vale. . .

Poate că ciorchinul mare. . .
Nu te-atrage, e-o nimică,
Că-l deține unul tare
De care îți este frică. . .

Poate nu te încântă slava. . .
Și cârtești la Cades-Barnea. . .
Te-ngropi în Chibrot-Hataava
Și cu duhul și cu carnea. . .

Poate-ți pare prea departe
Canaanul cel promis
Fiindcă firea te desparte
De Acel ce moartea a învins,

Biruind totul pe cruce
Și trecând prin Iordan
Ca să poată a te duce
Și pe tine în Canaan. . .

Poate-alergi după un laur. . .
Dar n-ai liniște și pace
Căci ai „un vițel de aur”
Și închinare cum îți place. . .

N-auzi trâmbița când sună
Chemând poporul spre Munte. . .
Mintea ta strânge și-adună
Nu Esența, amănunte. . .

Poate-i vremea evaluării
Stării pocăinței tale
Și cărarea transformării
Dă din Vale-n altă Vale. . .

Prin pustia Zif – fugar –
Prigonit de cei firești,
Să-ți pui trupul pe altar. . .
Firea să ți-o biruiești

Și cu cei duhovnicești
Să `nalți steagul biruinței
Și cetăți să cucerești
Prin lupta bună-a credinței,

Stând cu conștiința trează,
În picioare pentru Domnul,
Atunci când îngenunchează
La-al său idol, Babilonul!

Fiindcă drumul vieții tale
Trece și prin Valea Dura
Ca să biruiești în Vale
Frica, idolii și ura. . .

Și să vadă Babilonul
Cum din foc și din cuptor,
Omul ce se încrede în Domnul,
Iese-n veci biruitor!

Ca să poată toți să zică;
-„Cui i-ndreaptă Domnul sorții
Nu are de ce-i fi frică
Nici în valea umbrei morții! ”

Prin Șur unde nu e apă,
Prin Sinai – fără mâncare. . .
Să-L cunoști pe Cel ce adapă
Și hrănește-orice suflare. . .

Și să-ajungi plin de credință
Într-un Dumnezeu ce-adapă,
Satură după dorință
Și de grijă-a toate poartă!

Să nu fii „un anonim”
Ce se scaldă-n apă dulce
La Finicii din Elim,
Stând nepăsător de cruce. . .

În Valea Terebinților
Poate ai de câștigat
Biruința sfinților
Ucigând alt Goliat. . .

Valea plângerii prea poate
Că se întinde-n fața ta
Căci Domnul lucrează-n toate
Să-ți lumine inima

Și-aici, plânsu-i mărturie
Spre slava lui Dumnezeu,
Arătând ce bucurie
Ai că-I El Păstorul tău,

Valea plângerii se întinde
Ca un foc ce înghite patimi,
Dar în suflet îți aprinde
Bucurie pân` la lacrimi. . .

Și atunci când dai ocol,
Cu-n ciorchine mare-n spate
Prin Valea numită Eșcol,
Te încrezi în Cel ce poate

Să te ducă-n Canaan
Semeț și triumfător,
Ca pe-un ceresc cetățean,
Veșnic și nemuritor.

Dar încrederea, firește,
Nu este-o pecete-n frunte,
Aceasta se dobândește
Stând cu Dumnezeu pe Munte. . .

Și Muntele Măslinilor
Te-așteaptă-n Grădina lui. . .
Nu să-ți dai curs rugilor. . .
Ci să-alegi Voia Domnului!

Și-n momentul de derută
Când dușmanii te încolțesc,
Când un Iuda te sărută. . .
Când cei dragi te părăsesc. . .

Tu să-alegi încrezător
Sfânta voie-a Tatălui
Înaintea tuturor,
Zdrobind capul șarpelui. . .

Moria te-așteaptă, frate,
Cu-acel test al ascultării
Pus de Domnul să-ți arate
Gloria binecuvântării. . .

Căci dacă-ți încredințezi
Domnului întreaga soartă
Ajungi negreșit să vezi
Pe Cel ce de grijă poartă. . .

Te-așteaptă Sinaiul, unde,
Îți vorbește Dumnezeu
Și în suflet îți pătrunde
Slava Cuvântului Său

Și golul sufletului
Se umple de strălucirea,
Strălucirea Chipului
Ce exprimă Dumnezeirea. . .

Poate că-i vremea urcării
Către vârful Munților
Unde focul încercării
Este dur da` înălțător

Și nu-i vreme de zăbavă. . .
Trâmbița-i gata să sune
Și Hristos pe Nor de Slavă
Mireasa să și-o adune. . .

Te încinge ca un viteaz
Cu-armăturile divine. . .
Stai de veghe și fii treaz,
Să auzi când Domnul vine!

Nu-s prooroc de-acela care
Prevestește viitorul,
Doar aduc o înștiințare
Cui i se clatină piciorul. . .

Poate-un măgar îți vorbește
Ca să nu cazi pradă morții,
Fiindcă Dumnezeu dorește
Să îți schimbe-n bine sorții. . .

Ia minte, ia aminte
La înștiințarea Domnului. . .
Chiar și omul fără minte
Poate împlini voia Lui!

Ascultă și ia aminte
La chemarea Domnului. . .
Chiar și omul fără minte
Poate merge-n urma Lui!

14/01/2018*Ioan Hapca
(Zaragoza)