Te rog Tăticule
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

   Am avut multe dorințe în viața mea, care Domnul mi le-a împlinit și am avut unele pentru care îi mulțumesc că nu mi le-a împlinit, pentru că lipsea din ele voia Domnului, nu pentru că nu vroiam voia LUI în mine și familia mea, ci pentru că nu-L cunoșteam pe EL și Cuvântul LUI din care puteam să cunosc voia Domnului. Eram un bebelaș spiritual care mereu credea că se roagă, dar care doar cerșea lucrurile care Domnul Isus la cruce le-a rezolvat și Duhul Sfânt care era în mine dorea să fiu conștientă de ele ca sufletul meu să fie înnoit prin Cuvântul LUI, și binecuvântările să aibă acces în viața mea. Doamne ziceam,   dă-mi putere, mi-e greu, nu mai pot, sunt singură în această luptă, ai milă de mine și ce putea Domnul să facă când Duhul Lui era în mine și toate binecuvântările LUI  în duhul meu, doar mintea mea să le primească și să mă bucur de ele în viața mea? Doamne ziceam dă-mi pacea Ta în familie și acum sunt sigură că-mi răspundea atunci, numai că nu-I știam asculta glasul LUI, când zicea: ”Fiica Mea tu ai din belșug,  învață să primești pacea și să o păstrezi”. Ziceam Doamne iartă-mă, vindecă-mă și erau zile și nopți de asemenea rugăciuni, care nu produceau în viața mea creștere, fiindcă lipsa de cunoaștere a Domnului este o pierdere. Dar când am descoperit binecuvântările de la cruce, în duhul meu, pe care Duhul Sfânt mi le împarte și mi le descopere și mă învață și mintea mea le primește una după alta, din Cuvântul vieții, viața LUI a intrat în sufletul și trupul meu și mereu mă crește și mă învață și-mi vorbește și am învățat să-L ascult și să-I deosebesc și să-I cunosc glasul din multele glasuri care mereu sună în urechi, dar pe care am învățat să le resping, prin Cuvântul Domnului și să nu mă las intimidată de nici o minciună a celui rău.

 

 

   Acum ceea ce Îi cer Tatălui, în Numele Domnului Isus este: Doamne Tăticule vreau să cresc și să Te cunosc mai mult, mai mult, din Cuvânt și să-L mănânc mereu pentru a-L da mai departe în jurul meu, așa cum este izvorât dintr-un Dumnezeu bun, bun, bun, care abia așteaptă să fim în stare să primim binecuvântările LUI, să  beneficiem de ele și să le punem în negoț. Mulțumesc frumos Tată, Isuse și Duhule Sfânt!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/173117/te-rog-taticule