Privesc în oglinda timpului, cu oarecare nostalgie. Nu după anii care au trecut, (care oricum nu se vor mai întoarce) ci după puterea tinereții, sănătatea trupului şi voioşia vieții! Acum, când pașii grei și junghiurile artrozice limitează orice dorință, când bolile bătrâneții își lasă amprenta peste trupul slăbănogit, realizez cât de trecători suntem! Ne dezintegrăm încet, aproape imperceptibil și chiar dacă vedem metamorfoza pe chipurile ridate şi în pletele în parte încărunțite, nu ni se pare că ne trecem, pentru că sufletul e mereu tânăr!     La 20 ani, vedeam un om la 40 în vârstă,   la 60, bătrân. Acum, când am trecut de 50 de ani, văd pe cei de 20 niște copii, pe cei de 40 foarte tineri și pe noi, cei ce merg spre 60, încă tineri! Curioasă înțelegere a lucrurilor!     Anii tinereții abia ni-i amintim, tocmai pentru că luăm prea ușor viața, fără să gândim prea mult! De ce ne amintim perioadele triste și grele? Pentru că abia în necaz omul realizează ce e, cine e și care e rostul lui pe pământ! Atunci începe cotitura! Ori caută pe Dumnezeu și își conturează  destinul la care a fost chemat, ori  se degradează social, mental, fizic, alegând o libertate iluzorie, făcând ceea ce dorește materia și ignorând sufletul căutător de înalt. De aici, declinul omenirii, pentru că satan dorește pierzarea noastră veșnică, pe când Dumnezeu, nu dorește moartea păcătosului, ci dorește mântuirea lui, prin credința în jertfa Domnului Isus Cristos!    Dragi cititori, toți suntem sau  am fost tineri odată! Tinerețea fizică e trecătoare, pe când cea a sufletului e veșnică! Tu, tinere, nu uita să-ți cinstești bătrânii, cândva vei fi și tu în vârstă, fă în dreptul lor ceea ce ai vrea să ți se facă ție când vei fii bătrân! Voi, oameni trecuți prin viață, nu uitați de anii tinereții voastre! Ajutați cu înțelepciune pe cei tineri să cunoască valorile spirituale și să biruiască ispitele degradante ale celui rău! Fiți radicali în Cristos dar nu radicali în neiertare! Bariera dintre generații faceți-o punte, ca să puteți clădi un viitor glorios celor care vă urmează!      Viața nu e tocmai roză, (doar dacă ne punem noi ochelari roz! ) dar o putem face plăcută,   iubind! Iubind oamenii așa cum ne-a iubit pe noi Cristos, iubind natura, iubind facerea de bine, mila și nu în ultimul rând, pe Domnul Dumnezeu, Cel care ne ține în palmele Sale în orice moment! El, Creatorul lumii, știe că omul e îndărătnic, că e tentat în orice moment să păcătuiască,   de aceea permite suferința în viețile noastre! Ca omul să se gândească mai mult la veșnicie,   la Dumnezeu, la modul cum își trăiește viața pe acest pământ! Ne-a dat un timp de meditare, un timp de pocăință, o șansă ca să ne putem întoarcem la El! Reconciliere! Ce mare har!    Anii zboară, vrem nu vrem! Important este ce ai făcut cu viața ta! Cum ai trăit? Pentru tine însuți sau pentru slava lui Dumnezeu? Desaga ta e plină cu aur, argint, case, haine scumpe, sau cu fapte de dragoste jerfitoare, milostenie, dărnicie? Când ai ajutat un sărman ultima oară? Nu din plusul tău, ci din puținul avut? Cât ai dăruit fără să știe stânga ce face dreapta? Astea sunt lucruri contabilizate în cer! Nu vei putea căra sacii cu arginți! Nici casele, nici aurul, nici hainele de marcă! Aici vor rămâne! Dar vei putea lua pacea sufletească, zâmbetul celui sărman, flămând, dezbrăcat pe care l-ai ajutat! Vei putea lua seninul din ochii celor bolnavi, mângâiați pe patul de suferință, cărora le-ai șters lacrima deznădejdii! Vei putea îmbrăca haina neprihănirii doar dacă neprihănirea ai manifestat-o nu doar verbal, ci și faptic!     Fie ca bunul Dumnezeu să dea înțelepciune tuturora, să ne trăim viața în cinste și neprihănire, cu nădejdea că într-o zi, nu vor mai fi nici lacrimi, nici durere acolo sus în Țara promisă! Fie ca El să dea bucuria mântuirii oricărui suflet care se întoarce la Dumnezeu, iar Duhul Sfânt să-Şi facă lucrarea desăvârșită, spre slava Numelui Său, Amin!    25/01/18, Barcelona-Lucica Boltasu