Comoara
Autor: Puchea Dorel
Album: SEMINȚE DE RAI
Categorie: Laudă și închinare
(vezi Matei 13: 44)
Al credinței stâlp de aur ne conduce ne-ncetat
Către Patria Cerească, la al Slavei Împărat.
O comoară ce-i ascunsă într-o țarină bogată
De-o găsește oarecine, oare n-o cumpără-ndată?
Tot așa comoara sfântă ție-ți este cumpărată;
Preț de sânge și de lacrimi s-a plătit pe ea odată. . .
El, Isus, Omul durerii și-al speranței renăscute
A plătit prețul iertării: patru cuie-n El bătute. . .
Ele ți-a cumpărat ogorul, te-a făcut stăpân pe el
Și ți-a dat Comoara Vieții Domnul Sfânt Emanuel.
El, obișnuit cu chinul, cu dureri și grele bice
Coborâtu-s-a din ceruri ca păcatul să-ți ridice.
Bucură-te tu, creștine, că ai fost răscumpărat,
Viața El ți-a curățat-o, de osândă te-a scăpat.
Aleluia! Viu e Domnul! Viu e-al nostru Salvator!
Mii de glasuri Îl proclamă, mii de inimi din popor. . .
Printre ei și eu mă număr, cel din urmă slujitor
Și – smerit până la capăt – la picioare-I mă cobor
Să-I cânt mii de osanale, mulțumiri în versuri multe
Și să-L rog pe Domnul Vieții lauda să mi-o asculte.
Aș dori, Isuse scumpe, Ție-acum să-Ți mulțumesc
Că mi-ai dat iertarea dulce, m-ai făcut să Te iubesc
Și Te rog de azi încolo să mărești credința mea,
Să mă bucur veșnic, Doamne, de comoara mea și-a Ta.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/173215/comoara