De multe ori, prin viață străbătând
Cu toate pânzele întinse-n vânt
Vezi alții cum abia-abia vâslesc
Și chiar contra curentului trudesc.

Pânzele lor murdare rupte zac,
Și vântului cu greu ei față fac,
Furtuna vine, iar ei luptă disperat
În timp ce tu-i privești parcă mirat.

Tu împotriva vântului nici nu trudești,
Nici disperat nu ești, nici nu vâslești
Contra curentului ce tot mai nemilos,
Pe ei încearcă ne-ncetat a-i trage-n jos.

Tu pe corabia ce o ai stai liniștit,
Pânzele tale, sunt întregi, nu ai nimic
Îți merge bine, potrivit tu navighezi,
Nicicând în vreun pericol nu te vezi.

Și-atunci te simți mai tare și-i privești
C-un zâmbet... dar, prin el nu dovedești
C-ai fi sincer, lipsit de ironie sau dispreț
Și crește-n tine-un sentiment de mai măreț.
*
Nu râde niciodată de sărman
Oricum ar fi: sărac, bolnav, orfan.
De faci așa, tu faci un mare rău:
Râzând de el, tu râzi de Creatorul său.

Nu îl privi nicicând trufaș, de sus în jos,
Ci îl privește cu ochi buni de credincios,
Precum Hristos, odat' pe cruce ne-a privit
Și cu o dragoste eternă ne-a iubit! .

Gândește-te că azi ești sus pe val
Dar mâine eșuat poți fi pe un alt mal
Sau cu catargul rupt, din greu trudind
Precum acei pe lângă care-azi treci rânjind!

De nu vrei a-ți întinde mâna pentru ei
Măcar nu îi disprețui pe frații tăi
Căci și sărmanul care azi e oropsit
De Tatăl Tău din ceruri e la fel iubit.

Cum vrei sa ți se facă ție fă și tu
Disprețului față de cel sărman tu spune nu!
Căci Tatăl tău din cer e bun, dar drept,
Și-ți poate răsplăti la fel, fii înțelept!