10. Tu îmi dai
Autor: Monica Schiersner
Album: Darul Lui Dumnezeu, Volumul II
Categorie: Diverse
Tu. . . îmi dai bucurie în viaţă
Şi îmi faci zilnic cerul senin,
Tu îmi Eşti fericita speranţă
Că, într-o zi, sus la Tine-am să vin.
Tu. . . îmi Eşti dorul ce-n mine
Zilnic creşte şi mult îmi doresc
Să ajung, o, Isuse, la Tine,
Să îţi spun cât de mult Te iubesc.
Tu. . . îmi Eşti clipa atât de visată
Că-ntr-o zi ştiu că o voi vedea,
Când în ceruri, la scumpul meu Tată,
Voi ajunge şi-om fi pururea.
Tu. . . îmi Eşti puterea divină
Ce mă ţine de ceruri legat
Şi îmi face inima plină
De tot ce-i mai Sfânt şi curat.
Tu. . . îmi Eşti pe veci fericirea
Ce o port în sufletul meu,
Din Tine e neprihănirea
Ce o port cu mine mereu.
Tu… îmi Eşti cel mai puternic
Gând ce pot să-l înfăptuiesc
Şi de Tine legată sunt veşnic
Să Te laud şi să Te iubesc.
Tu. . . îmi Eşti dorinţa fierbinte
Şi nimic nu-mi doresc să trăiesc
Decât toate aceste cuvinte
Până când am să Te re-ntâlnesc.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/173527/10-tu-imi-dai