Un călător cu spin în suflet. . .

Un călător cu spin în suflet,
Urca cu greaua lui povară,
Cu gândurile-mprăștiate,
Dorind să-și facă viața mai ușoară. . .
Atât de cătrănit în suflet,
Și apăsat în mers hai-hui,
Dădea binețe în suspine,
La toți ce se mișcau în jurul lui.
Un fiu avea în depărtare,
Și-o fiică, nu așa departe,
Dar viața în singurătate grea
o petrecea. . .
Cu gândul la copii și la dorita moarte.
Stătea adeseori pe gânduri
La fericirea de-altădată,
La curtea plină de-orătănii,
Nevasta din casa-i curată,
Își amintea în lăcrimare,
De zile bune, ostenite,
De mesele îmbelșugate
În hainele spălate, primenite.
-E mult de-atunci? !
El nu mai știe. . .
Că ziua-ntreagă doar acolo se gândește. . .
Ar vrea copiii să își vadă,
La masa unde se mânca împărătește.
Dar nici un semn!
Să fie căutat, sau primenit și-ncurajat,
Nici vorbe dulci sau invitație la masă,
Nici mângâieri din gura lor
Din Cartea-aleasă. . .
Nici lampa-aprinsă pe-nserat,
Ci doar semi-ntuneric
Şi-o coajă, ca la om sărac.
Nici urmă de copil car' să-l îmbărbăteze,
Să-i țină-n bucurie și speranță,
Zilele și nopțile atât de treze. . .

Alexandrina Sanda Tulics
4 februarie 2018--Wisconsin