La cine să mă duc
Şi cui să îi pot spune?
Pe ce drum să apuc,
Să fug de astă lume?

Că nu găsesc nimic
În multa-mi alergare
Şi nici cui să îi zic
De multa-mi întristare.

La cine să alerg
Când vântul greu vuieşte
Şi nu mai pot să merg
C-atât de greu izbeşte?

Cine-ar putea să-mi spună
Şi vântul să-l oprească,
Să facă vreme bună
Şi iar să mă-ntărească?

Aşa m-am întrebat
Adesea-n încercare,
Da’-n toate n-am aflat
Ca Dumnezeu de mare.

La El găseam mereu
Atâta mângâiere
Şi peste orice greu
Vedeam a Lui putere.

De-atunci am învăţat
Că nu-i nimeni sub soare
Ce cu adevărat
E-n toate Cel mai mare.

Că-n toate e o vreme
În care am văzut
Că, orişicât m-aş teme,
Nimic nu a putut

Viaţa să mi-o curme,
Sau viaţă să îmi dea,
Decât un singur nume:
El, singurul, putea.

Acesta este Domnul,
Puterea vieţii mele,
La El poate tot omul
Găsi o mângâiere.

La El alerg întruna
Şi-I mulţumesc mereu,
C-a fost întotdeauna
Cu mine-n orice greu.

Şi la a mea-ntrebare
Găsit-am un răspuns:
Că nu-i nimeni mai mare
Ca REGELE ISUS.

Amin