Vise și gânduri născute-n durere,
Se-nalță spre ceruri cerşind mângâiere,
Cu ochii în lacrimi, cu duhul zdrobit,
Așteapt ca să vină răspunsul dorit!

Și rugi se-nmulțesc precum picuri de ploaie,
Genunchiul sub grijuri mai mult se îndoaie,
Amar este traiul aici pe pământ,
Și glasul mai șters și trupul mai frânt!

Nădejdea din suflet în cercuri dospeşte,
Speranța ia viață și-ncepe a crește,
Ca pâinea din vatră. Fărâme de cer,
Învăluie viața-n real și mister!

Și eu frământat în covata de tină,
Tot cresc și mă-nalț, înspre cer, spre Lumină,
Dând lumii fărâme din ceea ce sunt
Și zării, deplinul din Sfântul Cuvânt!

Ca perla nascută-n adâncul de mare,
Renasc înc-o dată şi cer îndurare,
În mantii de alb-sidefiu mă-nvelesc
Și vreau tot mai mult în credință să cresc.

Să tac și să rabd când cioplirea mă doare,
Să știu că în toate, Tu, Doamne ești mare,
Cunoști înălțarea, dar și când cobor,
Ajută-mi Isuse, când toate mă dor!

Mă poartă pe brațe, mă ia din vâltoare,
Mă-nalță pe munte şi dă-mi vindecare,
Să pot să-Ți dau slavă și chiar de mi-e greu,
Să nu uit vreodată că ești Dumnezeu!

07/02/18, Barcelona-Lucica Boltasu