De n-ar fi har
Autor: Mia Iovin
Album: Cantarile Biruintei
Categorie: Diverse
1. De n-ar fi harul Tău cel mare,
Iubitul meu Mântuitor,
Aș fi rămas în groapa-n care
Nu-s mângâieri nici ajutor.

R: De n-ar fi har, slăvitul har,
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar;
De n-ar fi har, de n-ar fi har
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar.

2. De n-ar fi dragostea de Tată
Spre mine fiul cel pierdut,
Aș fi pierit și niciodată
Salvarea n-aș fi cunoscut.

3. De n-ar fi mantia-ndurării
Veșmântul sufletului meu,
Aș plânge plânsul disperării
Fără răspuns când chinu-i greu.

4. De n-ar fi jertfa Ta, Isuse,
Și sângele Tău scump vărsat,
Aș fi purtat pe totdeauna
Osânda pentru-al meu păcat.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/1737/de-n-ar-fi-har