Alfa şi Omega
Autor: Nelu Tripon
Album: Comori pentru cer
Categorie: Diverse
Mărturii nepieritoare ce-nsoţesc Dumnezeirea
Şi cu multele dovezi ce atestă nemurirea
Nu fac altceva acuma decât ca să întregească
Cunoştinţa multor oameni despre Solia Cerească
Întărind aceste spuse a rostit Isus Slăvitul
Eu sunt ALFA şi OMEGA, ÎNCEPUTUL şi SFÂRŞITUL
Asta este arătat, aşa glăsuie Cuvântul
Recunoaşte-L, dă-I crezare şi cu fapta şi cu gândul
ALFA cum o ştim noi astăzi însemnează ÎNCEPUTUL
Dumnezeu dintotdeauna, dominând întreg trecutul
El E-NTÂIUL, El e Totul, E Izvorul de Viaţă
El ne-ndeamnă, El ne-nvaţă, El ne dă Sfânta povaţă
El e Creator a toate văzute şi nevăzute
A creat om din ţărână dându-I şi calităţi multe
I-a dat multă cunoştinţă, poate avea relevaţii
Şi dorindu-L pentru Sine au făcut multe relaţii
Astfel orice om din lume poate fi-n relaţii sfinte
Prin rugăciuni de tot felul adresate prin cuvinte
Fie tainic, fie altfel dar având cuget curat
Curată să-i fie haina, nepătată de păcat.
Ce grozav, ce mângâiere, greu e chiar să o descrii
Cum tu sărman om din lume, automat poţi să devii
Colaborator cu Cerul, solie a lui Hristos
Îndreptar, lumină vie pentru orice păcătos
Vei gândi atuncea sigur dacă El a zis că-i ALFA
Nici eu nu pot afirma nimic Doamne decât asta
Căci dintre toţi păcătoşii pentru care Te-ai jertfit
„Întâiul" sunt -EU- Isuse, mulţumesc că M-ai iubit.
Şi te rog acum fierbinte fă trezire în popor
Ca să recunoască astăzi orişicare muritor
Că-i un păcătos în lume, rătăcind fără folos
Dar că are trebuinţă de iertarea lui Hristos
Iar Tu Doamne eşti acelaşi; Ieri şi azi şi-n veci de veci
După cum eşti „Începutul" şi „SFÂRŞITUL" eşti TU deci
„OMEGA" noi ştim atuncea că-i un atribut divin
Nimeni nu îl contestează, ci-i primit cu gând senin
Fericit e cine-ncepe viaţa sa cu Domnul
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/17389/alfa-si-omega