Sunt oameni care-n viață
Numai te folosesc
Atât cât au nevoie,
Apoi, te părăsesc...

Au totdeauna-n suflet
Cu tine doar un scop,
Pentru ei viața ta nu-nseamnă
Decât un simplu joc...

Ești piesa ce lipsește
În calculele lor;
Tu sincer, le faci jocul,
Picând foarte ușor...

Crezi în prietenie,
În vorbe, juruinți,
În oameni ca-n copilărie
Și-n lacrime fierbinți...

Ce-amăgitoare-i viața,
Ce-amară uneori! ...
Ce-ascunși mai pot fi unii,
Pozând din spini, în flori...

Dă-mi, Doamne, 'nțelepciunea
Și mintea de pe urmă,
Să nu fiu ca și lumea
Sub un efect de turmă!

Ci fără gânduri negre
Sub munți de nori obscuri,
Nici adunând tenebre
Sau rânjete-n dubluri.

E dureros că-n toate
Există-atât venin,
Să vezi ce poate omul scoate
De sub o mască de satin...

Se va sfârși oare vreodată
Această stare de coșmar,
Ce pare generalizată
Și-aproape fără de hotar... ? !

În altă existență poate,
Cu alte legi și alt Stăpân,
Cu caractere ne-ntinate
Și-un infinit, dar sfânt destin.