Mireasma cerului
Autor: Lidia Cojocaru
Album: Mireasma cerului
Categorie: Slujire
Mireasma Cerului în noi, fie parfum ales!
Mireasma Cerului în noi Să spună - am fost cules

Din lumea plină de păcate, ca să fiu vas de cinste
În haine alb-curate - o inimă fierbinte

Adevăr vestească - în faptă, trai, cuvânt
Cuvânt Celest păzească, crească în ce-i sfânt!

Mireasma Cerului în noi, parfum sfânt, prețios
Să-mbie inimi noi, s-aducă la Hristos,

Să spună făr' cuvinte - am fost răscumpărat
Să port sfinte veșminte în alb-imaculat,

Din inimă, din suflet dorind a fi cucernic
Prin orice-n al meu umblet de slavă, cinste vrednic

Să fie Domnul, Sfântul, să fie Creatorul -
Atotstăpân! - Pământul, e-n viată prin Izvorul

Cel Preasfânt și veșnic, Făuritor și Tată
Ce cheamă a fi sfeșnic prin Marea Jertfă dată,

Mireasmă ce îmbie, parfum sfânt, prețios
Să bem din Apă Vie, mergând după Hristos!

Mireasma cea de Cer, de crin Imaculat
Topească orice ger, lucească-n alb curat,

Cheme-ntreg pământul la sacră-nsărcinare,
Vestit fie Cuvântul! 'Nălțat Domnul Cel Mare! ! !


25 / 01 / 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/174293/mireasma-cerului