Ca niște păsări într-o colivie,
Ne repetăm și nimeni nu mai știe.

Cu cât stăm prad-acelorași ispite,
Cu-atât ni-s aripile mai tocite.

Nu-i vina noastră, vina e primară
Când s-au iubit părinții-ntâia oară

Și noi trăim același vechi păcat
De-atâtea ori, prin carne repetat.

Din veac în veac, fără ieșire,
Și fără loc de primenire,

Ne repetăm pe-aceleași oseminte
Neputrezite-n cripte și-n morminte.

Netulburate lumile se cern
Redizolvând zăpezile-n infern

Zăpezile, zăpezi pe care iată
Nu le-am redat luminii niciodată

Ci s-au topit în noi, în fiecare,
De-atâta repetată-ntunecare.