Secerişul nu-i departe!
Autor: Florența Sărmășan
Album: La Porţile Împărăţiei!
Categorie: Trezire si veghere
Secerişul nu-i departe!
Secerişul nu-i departe,
Totul este pregătit
Dar Tu-ngădui, poate, poate
Mulţi se-ntorc căci s-au gândit
Faţa Doamne, să-şi întoarcă
Către Tine, către cer...
Nu mai e timp să aştepte;
Ani şi zile, ore, pier.
Se duc cu repeziciune
Căci al Tău timp e aproape,
Numai prin a Ta minune
Cei ce vor, mai pot să scape
Ca să uiţi tot ce-au făcut,
Să se roage de iertare,
Şi s-o ia de la-nceput
Să Îţi ceară îndurare.
Tu, în bunătatea Ta
Să ierţi tot ce-i rău doreşti
Iar pe acei ce s-or schimba,
Cu drag la Tine-i primeşti.
În curând, totu-i sfârşit
Şi-apoi, îngeri vor porni
Să culeagă ce-au găsit.
Tot ce-i rău, vor nimici!
Cei ce-s buni, la cer vor merge,
Îngeri îi vor însoţi;
Tot ce e rău, s-a petrece
Şi-n flăcări toţi vor sfârşi...
Domnul cu drag îi primeşte
Pe aleşi, pe fiii Lui
Viaţă lor le dăruieşte,
Veşnicia cerului.
Amin
Câmpia Turzii, 4 martie 2018
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/174681/secerisul-nu-i-departe