Înlăcrimată îmi este ruga de iertare
Autor: Ioan Vasiu
Album: Zbor spre lumină 2
Categorie: Zidire spirituala
Motto: ""Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul!""
Amin! Psalmul 118:9
Întărește-mi pașii în al Tău Cuvânt,
Prin El, în trupul Tău să mă zidesc;
Și luminează-mă prin Duhul sfânt
Ca-n pribegia mea pe acest pământ
În inimă, ca Domn, să te sfințesc.
Că vreau să uit de a Egiptului robie
Și de cărămizile lui Faraon, din lut;
Să uit de-a neamurilor dușmănie...
De drumul curățirii mele prin pustie,
De apele amare care le-am băut.
Îmi doresc să uit de harfele atârnate
În sălciile acelui Babilon al meu...
Să uit n-am putut cu buze necurate
Să cânt cântările rămase necântate
Pe acel pământ străin de Dumnezeu.
Am suferit din cauza însingurării
Și buzele îmi erau mereu tăcute...
Că era în mine un duh al întristării
Și inima-mi cânta cântarea înstrăinării
În hățișurile acelei lumi pierdute.
Este o lume în care ajunge rătăcitul
Și ispitele îl fac să cadă în noroi...
Acolo am fugit ca Iona, eu, nesocotitul,
Și-acolo, Doamne, mi-ar fi fost sfârșitul
Dar chitul iarăși m-a adus înapoi.
Am așteptat cuprins de înfricoșare
Că în dreptarea Ta, ai să mă cerți
Pentru a mea de neiertat purtare,
Dar ca un Tată iubitor și plin de îndurare
Ai găsit cu cale, Doamne, să mă ierți.
Acum mă lupt ca inima să nu-mi aplec
Spre poftele ispititoare ale firii...
Să fug de adunarea celor ce petrec
Și-n săvârșirea de păcate se întrec,
Dar nu văd funia întins-a nimicirii.
Acum Cel ce-i Lumina lumii, mă desparte
De bezna vătămătoare a nelegiuirii...
De pacea lui Hristos mi-ai făcut parte
Iar în candela privegherii mele arde
Untdelemnul nădejdii mântuirii.
Azi, când la chemarea Ta cea sfântă
Și porțile neprihănirii se deschid,
Rugăciunea mea spre ceruri se avântă
Și bucuria mântuirii în inima mea cântă
Cum a cântat odată robul Tău, David.
Amin!
Alba Iulia 7 martie 2018.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/174730/inlacrimata-imi-este-ruga-de-iertare