Disperare si credinta
Autor: Paul Fedur
Album: fara album
Categorie: Diverse
Între disperare și credință! Cu toții ne-am trezit în viață prin văi adânci si pe culmi pe unde Dumnezeu a rânduit să ne ducem pașii! Atitudinea noastră în drumul nostru este o trecere de sus jos, din deal în vale, de la culmi la văgăuni, din credință în necredință și din disperare la liniște. Când suntem sus ne plac psalmii care spun: ”Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” Acest cântec descrie puterea cu care privim încercare ce a trecut sau ce va veni. Când suntem în vale strigăm: ”Sunt gârbovit; peste măsură de istovit. Toată ziua umblu plin de întristare. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem.” Acest cântec descrie disperarea cu care căutăm cerul. Mă uit la strigătul nostru de disperare în comparație cu strigătul credinței noastre în încercare și îmi dau seama că este o diferență foarte mică de cum sună fiecare din aceste cuvinte în forma și în conținut! Când suntem în încercare și credem venim la Dumnezeu și strigăm năduful, când suntem în disperare venim la Dumnezeu și strigăm același lucru. Îmi dau seama că în spatele cuvintelor diferă doar atitudinea, și mă tulbur știind că atitudinea mea contează înaintea lui Dumnezeu. Prin atitudinea mea voi avea parte de o minune sau de o frustrare în plus, de o ieșire din impas sau de o adâncire a lui. Cred că disperarea care mă face să strig tare, să poruncesc duhurilor, să mă simt autoritar în lupta este o dovadă de tărie, dar îmi dau seama că Dumnezeu nu este impresionat și nu răspunde. Pe de alta parte, în valea umbrei morții când nu mai am putere, și îi spun Domnului năduful inimii fără nici o sfială, mă cred înfrânt, pentru că scot întunericul din ea și asta o consider o lipsă de credință și o slăbiciune … dar nu e așa. Atunci inima mea trece de la disperare la credință cum scria Ieremia în textul de mai jos, începând cu disperarea și finalizând cu credința. 1 Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui. 2 El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină. 3 Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mâna toată ziua. 4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele. 5 A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere. 6 Mă aşază în întuneric, ca pe cei morţi pentru totdeauna. 7 M-a înconjurat cu un zid ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele. 8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea
9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările. 10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns. 11 Mi-a abătut căile şi apoi s-a aruncat pe mine şi m-a pustiit. 12 Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui. 13 În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui. 14 Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei. 15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin. 16 Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă. 17 Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea. 18 Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.”
19 „Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!”
20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine. 21 Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: 22 Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, 23 ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! 24 „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El. 25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. 26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. 27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. 28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; 29 să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; 30 să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări. 31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. 32 Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare, 33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor. (Plângerile lui Ieremia 3:1-33)
Mă uit la ce determină credința și ce determină disperarea în exemplele din Biblie și încep să conștientizez că sunt slab, punând accentul pe nevoia mea mai mult decât pe pronia divină. Analizez lupta dintre disperare și credință în Marcu capitolul 9 de la versetul 1. Acest text descrie trăirea unui părinte disperat care în prezența lui Isus trece, pe acest urcuș, de la disperare la credință. Copilul lui este din pruncie muncit de o boală și disperarea lui îl aduce în prezența ucenicilor lui Isus. Prima greșeală este să cauți anturajul și soluția în pofida relației cu ISUS și a comunicării cu El. Disperarea te face să cauți anturajul lui Isus doar ca să poți să îți rezolvi problema, și tatăl copilului este interesat mai puțin de gloria feței Lui decât de soluția care se află în jurul lui ISUS. El voia vindecarea prin Isus fără să dorească să Îl cunoască pe Isus vindecătorul. Dumnezeu a îngăduit focul să fii fascinat de gloria feței Lui, să vrei sa îi vezi mai mult fața, să vrei să guști mai mult din comunicarea cu EL. Poate starea prin care treci nu se descrie triumfalist, poate rugăciunea ta nu sună autoritar, cerința ta este copleșită de durere și nu de strigătul glorios. În exemplul lui Ieremia se vede împresurarea din inima lui, lipsa de ieșire prin rațiune, fortăreața în care nu găsești ieșirea dar prin credință la un moment dat, intervenția divină aduce Gloria Domnului peste inima celui în suferință. CREDINȚA DIN DISPERARE? Da! Dumnezeu vorbește celui cu dorința de a vedea gloria Lui. Ieremia spre deosebire de tatăl acestui copil începe în disperare și continuă drumul în credință și din fatalismul inimii lui se nasc cele mai frumoase cuvinte ce descriu gloria și măreția lui Dumnezeu … ”Iată ce mă face să trag nădejde (chipul Tău arată că) Bunătățile tale nu s-au sfârșit (Slava feței Tale arată că) îndurările Lui se înnoiesc în fiecare dimineață ( natura ta de Dumnezeu arată că) Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El și (puterea Ta absolută arată că) Tu nu necăjești cu plăcere pe fiul omului.” Ce contrast în afirmațiile profetului … de la disperare la credință învățăm să ne aruncăm privirea spre EL pentru gloria Lui nu doar spre ce am dori să primim de la EL. Aceste descrieri a lui Dumnezeu când le descoperi ai făcut primul pas dinspre disperare spre credință. Dumnezeu te-a adus aici sa Îl cunoști mai mult, sa Îl descoperi de aproape! Dinspre disperare spre credință drumul trece, în al doilea rând prin valea primei tăceri a lui ISUS. Un om disperat renunță să mai creadă în promisiunea soluției Divine imediat după prima înfrângere. Tatăl copilului începe discuția cu ucenicii și produce o tulburare între ucenici și cărturari. Iar Isus nu își arată fața pentru că avea nevoie de credința tatălui nu de disperarea lui. Neimplicarea lui Isus este garanția eșecului în prima luptă dar prin pasul spre credință, știi că tăcerea lui Isus nu înseamnă că Isus nu cunoaște și nu vrea să intervină. Știi că prima luptă nu înseamnă totul și că Isus vrea să continui în dorința de a căuta fața Lui și apropierea de EL. Disperarea tatălui era bazată pe incertitudinea care o avea în a deosebi puterea Lui Dumnezeu de puterea ucenicilor. Tatăl s-a oprit să facă pasul spre Isus și a rămas doar cu dezamăgirea nereușitei ucenicilor. Disperarea ne face să credem că oamenii lui Dumnezeu au puteri supranaturale și când omul Lui Dumnezeu (de alfel veritabil) nu primește din partea Lui Dumnezeu puterea necesară unei soluții, disperarea noastră ne face să recurgem la o mai mare adâncire a disperării. Isus vrea să fii axat pe descoperirea puterii Lui. Credința este motivatoare și duce la rezolvare chiar și după prima înfrângere. Credința vrea să descopere mai mulți pași spre Dumnezeu iar disperarea se oprește în a spera cu fiecare înfrângere în parte. Credința te apropie de puterea Lui Dumnezeu. Prima rugăciune în probleme este adresată cu certitudinea că Dumnezeu ascultă chiar dacă nu răspunde instant. Până la ultima rugăciune trebuie crezut cu certitudinea că El ascultă și că întârzierea este, de fapt, modul prin care Dumnezeu te va apropia mai mult de El. Cât durează? Câte înfrângeri? Dumnezeu nu întârzie în împlinirea promisiunii Lui cum cred unii ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca toți să veniți la pocăință, să îi doriți fața mai mult. Credința crește apropierea de Dumnezeu, disperarea scade acest lucru. De la începutul durerii până nu cunoști fundul gropii, Dumnezeu este acolo! Când este sfârșitul durerii când ești istovit și nu mai vezi scăparea - Dumnezeu este deja acolo. Credința te face să dorești să auzi glasul Lui în fiecare moment.”Eu sunt cu tine”, sunt în urechea credinciosului chiar când ochii lui nu văd lumina și sentimentul de rătacire umple inima lui. Disperarea te duce cu fiecare nereușită mai departe de vocea Domnului deoarece tulburarea în jur crește. În al treilea rând, Isus vede copilul și întreabă pe tata de situația copilului iar tatăl cerându-I dacă poate să o rezolve îi povestește de nereușitele de până atunci. Disperarea este o răbufnirea a inimii prin care nu urmărești să alungi îndoiala. Isus asigură tatăl de faptul că nu se pune problema dacă poate. Isus ne spune și nouă prin acest dialog că nu se pune în calcul dacă poate sau nu. Credința pleacă de la premisa că El poate și aceasta e un drum spre gloria Lui Dumnezeu iar disperarea este un vapor fără direcție în care pui la îndoială chiar și natura lui Dumnezeu. Poate sau nu? Vrea sau nu? Știe de problema ta sau nu aude? Da, credincios e Dumnezeu și își manifestă credincioșia prin faptul că ia inima ta de la strigăte sumbre și pune cuvinte de credință. Dumnezeu în încercare îți vorbește și este un mare semn că aude și că îi pasă. Dumnezeu promite prin cuvintele Lui că va fi cu tine și este certitudinea că soluția există. Astăzi dacă simți lupta în inima ta strigă și tu prin paradoxul acestei fraze: ”Doamne cred (și ce încă nu reușesc să cred îndeajuns) Ajuta necredinței mele!” De la disperare la credință ai nevoie să ajute Dumnezeu necredinței iar aceasta să se transforme în credință. Acest pas te duce din dorința de a vedea fața Lui și din tăcerea Lui la schimbarea atitudinii când descoperi pe cine te bazezi. Da EL poate, da prin rănile Lui ești tămăduit, da prin jertfa Lui ești iertat. Dacă vezi fața Lui și începi să auzi vocea Lui fă acest al treilea pas în a ști pe cine te bazezi. Poate El fi slab? Poate El fi schimbător? Poate El fi împotriva ta (ispitit să facă rău?) Nu vezi ca El nu necăjește cu plăcere pe fiul Omului? Nu vezi că el este un părinte perfect ce știe nevoia ta mai bine chiar ca și tine?”O Doamne, așa voi putea să cred că fiecare încercare este spre binele meu! Bazându-mă pe natura TA!”
În ultimul rând, Dumnezeu îți arată providența Lui din trecutul tău și asta îți garantează o dată în plus că El a dus pașii tăi pe drumul acesta. Da El a decis să întârzie și să apară nereușita ucenicilor. El avea un plan de descoperire a puterii Lui, a feței Lui acestui tată. Scopul Lui este mai presus de simpla soluție ce o aștepți. Isus are un scop ultim mai mare decât încercarea, scopul Lui este să lucreze răbdarea, să desăvârșească lucrarea, să nu ducem lipsa de nimic.”Nu vezi că pierim”, întrebăm noi și El doarme liniștit? De ce? Pentru că vrea să ne dovedească autoritatea Lui asupra naturii, asupra bolii, asupra necazului.”O Doamne vom sta liniștiți că ești cu noi”. Încercarea spre glorificare este atât de ilogică dar citind cele scrise poate vom începe să înțelegem textul de mai jos, prin prisma naturii lui Dumnezeu: ”Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.”
Da este ciudat să te bucuri de necaz dar este credința că El vrea asta! Nebunia rațiunii pălește în fața Lui. Cine din noi este în stare să schimbe ceva la modul propriu de gândire și să genereze o mai multă înțelepciune, un mai mare har și o mai multă credință? Doar El prin încercări va duce plinătate în viața noastră. Doamne învață-ne să te urmăm și să credem în scopul ultim al încercării, acela de a ne schimba modul de gândire. Credința noastră este că Dumnezeu prin încercări ne vorbește și aude ce îi spunem noi, credința noastră este că prin încercări are un scop de a ne sfinți. Credința noastră este că prin încercări soluția finală este deja rânduită la timpul hotărât de El. Doamne ajută-ne să căutăm fața ta, să învățăm ce vrei tu să ne înveți, să stăm liniștiți că tu vei lupta pentru noi. Noi suntem ai tăi și vrem să fim mai mult ai tăi și într-o zi vrem să ne lăudăm cu mărimea puterii tale. Binecuvântat să fie numele Tău!”Dumnezeu nu este om ca să mintă, nici fiu al omului să îi pară rău! Ce-a spus El oare nu va face? Ce-a promis El oare nu va duce la bun sfârșit?” A promis cu însăși viața Lui, jurând pe viața Lui că orice genunchi se va pleca și orice limbă îi va da Slava Lui. Încercarea te va îngenunchea în fața slavei Lui și asta înseamnă totul. Drumul de la disperare la credință este un drum, o cărare ce șerpuiește. Voința noastră nu ne garantează mersul drept. Ieremia începe în a-l cunoaște pe Dumnezeu și spune despre Dumnezeu că este vegheator și veghează asupra promisiunilor Lui să le împlinească. Totuși viața lui a pus multe întrebări lui Dumnezeu. Mă fascinează ce liniște primea acest om când Dumnezeu îi vorbea și ce dependență de Dumnezeu a învățat. Când începea să fie disperat, Dumnezeu îl ducea la olar să îl învețe legea modelării. Când țara mergea bine el propovăduia prăpădul iar când țara merge rău, el cumpăra teren cu credință în Cuvântul Lui. Astăzi când lucrurile merg rău este vremea să crezi și să cumperi teren iar când ai impresia că este bine și țara merge bine este vremea să apleci urechea să întrebi pe Domnul că El are alt ceas decât cel al muritorilor. Disperare … când nu cunoști vocea Lui, când cauți doar mâna Lui, când prima încercare nu descoperă credincioșia Lui. Dumnezeu să ne ducă pe calea credinței.”TOȚI aceștia măcar că au fost lăudați pentru credința lor totuși nu au primit ce le fusese făgăduit pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi. Scopul Lui Dumnezeu să primeze în viața noastră și să fie lăudat El pentru fiecare fir de păr ce cade pentru că și acest lucru se întâmplă la cuvântul Său! ! !
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/175067/disperare-si-credinta