La deschidere
Autor: Nelu Tripon
Album: Comori pentru cer
Categorie: Diverse
Bine aţi venit cu toţii la a noastră sărbătoare
Căci ea e deosebită, de o importanţă mare
Aici pentru prima dată Domnului ne închinăm
Facem prima rugăciune, îi cântăm şi predicăm
Căutăm să îi dăm slava pentru tot ce El ne-a dat
Şi ca drept recunoştinţă El e primul invitat
E prezent. Este aicea şi deaceea îl rugăm
Să ne sprijine-n lucrare, cu bine s-o terminăm
Nu uitaţi că înspre noi fie mic sau fie mare
Domnul priveşte cu drag,ne ajută în lucrare
El pe toţi ne urmăreşte ca un Tată iubitor
Şi ne vrea cu gelozie, pentru sfântul Său popor
Aşa deci toţi împreună, să fim azi într-o unire
Să avem acelaşi gând, cuget, dragoste, simţire
Să vibrăm la tot ce vine din partea lui Dumnezeu
-Fie cântec, poezie, mesaj din cuvântul Său.
Receptivi să fim în toate liniştiţi să ascultăm
Inima larg s-o deschidem şi să dorim să I-o dăm
Primeşte-ne deci la Tine aşa cum noi am venit
Dă-ne pace, biruinţă, dă-ne locul pregătit.
Dacă eşti de prima dată într-un astfel de local
Să nu crezi că-i o-ntâmplare sau ceva purtat de val
Dumnezeu ţi-a pus dorinţa şi ţi-a dat şi sănătate
Ca aici să-L întâlneşti, nicidecum în altă parte.
Poţi să fii doar un om simplu sau ceva de rang mai mare
La Dumnezeu sunteţi una. El vă vrea pe fiecare
El vrea ca să vă transforme după chipul Său sublim
Şi doreşte ca cu toţii doar pe El să îl slăvim
Pentru fraţi, surori de-aicea, nu uitaţi de datorie
Să fiţi cuprinşi în lucrare, să fiţi lucrători în vie
De nu ai un punct anume, poţi să faci totuşi ceva
Să te rogi pentru lucrare, pentru reuşita sa
Pentru cei ce au mesaje, umple-i Doamne cu putere
Lucrează prin ei Isuse după a Ta sfântă vrere
Rosteşte prin ei cuvântul dres cu sare şi cu har
Ca toţi de-aici să-nţeleagă că îl oferi ca un dar
Vreau ca toată asistenţa în aşa număr frumos
Să aibă întipărit în inimă pe Hristos
Dă-le fiecărui Doamne o viaţă din belşug
Să scape de condamnare şi de a Satanei jug
Azi de inaugurare noi te mai rugăm ceva
Să rămâi pe mai departe cu noi în lucrarea Ta
Să faci consătenii noştri să meargă pe calea Ta
Şi dacă se vor întoarce cerul se va bucura
Doamne noi în încheiere te rugăm să ne notezi
Să ne ia-i în evidenţă şi să ne înregistrezi
Niciunul să nu lipsească dintre câţi suntem de faţă
Odată în Cerul Sfânt, la serbarea Ta măreaţă.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/17515/la-deschidere