53. E lupta
Autor: Monica Schiersner
Album: Darul Lui Dumnezeu, Volumul II
Categorie: Diverse
E lupta tot mai grea pe cale
Şi-atâtea vânturi bat mereu,
Lovesc şi vor să ne doboare
Cu orice chip, prin orice greu.
E lupta-atât de înverşunată
Şi cel rău se luptă cu noi
Acum, mai mult ca niciodată,
Ar vrea ca să dăm înapoi.
E lupta tot mai grea pe cale
Şi-atâţia câţi nu mai zăresc
Lumina soarelui în zare,
Deşi atâţia şi-o doresc.
E lupta tot mai grea pe cale
Şi ne-ntrebăm cum vom sfârşi
Aici a noastră alergare,
Ziua de mâine cum va fi?
E lupta-atât de grea pe cale
Şi-atât de greu ne mai luptăm,
Să ridicăm din nou altare,
Ca să putem să rezistăm.
În lupta-aceasta înteţită
Ce zi de zi o mai avem
Cu-atâtea feluri de ispită
Ce-n ele n-am vrea să cădem,
Dar se aude o strigare,
Din ceruri sună-atât de blând,
Priviți în sus, spre-albastra zare,
Că vine Domnul în curând.
Încă puţin, o scurtă vreme
Şi vine Cel ce S-a luptat,
Şi a făcut minuni şi semne,
Şi chiar din morţi a înviat.
Tu luptă şi mergi înainte
Cu Cel ce zilnic te-a-nsoţit,
De El adu-ţi mereu aminte,
De tot ce-odată ţi-a vorbit.
Că biruinţa-i pregătită
Pentru acei ce n-au lăsat
Credinţa lor nicio clipită,
Ci pân’ la capăt s-au luptat.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/175295/53-e-lupta