Privesc la cerul azuriu
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Laudă și închinare
Privesc la cerul azuriu, frumos,
La soarele ce mângâie duios;
Privesc în jur natura minunată,
Te laud și Te slăvesc, o, Doamne Tată.
Privesc izvorul șerpuind ușor,
Câmpul cu flori, păsări cu trilul lor,
Fluturi ce zboară valsând grațios,
Te laud pentru toate, Domn sfânt, glorios.
Privesc la copiii ce aleargă zglobii,
La bolta cerească, la stelele mii,
La munții cei falnici, la stânci de granit,
Te laud Doamne mare, în veci fii slăvit.
Privesc brazii-nalți cu cetina verde,
Privesc ciocârlia ce-n zare se pierde,
Albina ce zboară pe flori parfumate,
Te laud pe Tine, le-ai creat pe toate.
Privesc la furnica ce-adună de zor,
La gâze micuțe, la cerul cu nor,
Totu-i perfect, creat desăvârșit,
Te laud și slăvesc, Domnul meu iubit.
Tu ești Creatorul măreț, glorios,
Tu ai creat totul atât de frumos,
Ești unic în toate, măreț, minunat,
Te laud pe Tine, fii binecuvântat.
Amin!
Ica Drăgoi
16.3. 2018
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/175313/privesc-la-cerul-azuriu