Frumoasa cântare a Mariei, fecioara care a acceptat ca DARUL lui Dumnezeu pentru omenire să Se nască prin ea.”Maria a zis: ”Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Luca 1:38.
Luca 1:46-55.
”Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt și îndurarea lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu brațul LUI, a risipit gândurile, pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurare Sa, cum făgăduise părinților noștri, față de Avraam și sămânța lui în veac.”
Am auzit vorbindu-se mult despre starea smerită a Mariei, cum că, a fost cea mai săracă și singură, și smerită, și nebăgată în seamă de cei bogați, acolo în Nazaretul neînsemnat. Însă astăzi, citind acest pasaj, mi-am dat seama că nu asta era ”starea smerită” a Mariei. Ci Maria, era printre cei ce așteptau Mântuirea lui Israel. Din dialogul ei cu îngerul, reise că ea cunoștea că Se va naște Mesia. Asta era ”stare smerită”: rămânerea ei alături de cei ce-L așteptau pe Mesia. Însă, a fost surprinsă fiindcă nu știa felul cum va veni Copilul și că ea avea să fie ”fecioara” care avea să-L nască. Apoi, Duhul Sfânt era în ea, glasul ei a atins bebelușul în pântecele Elisabetei. Asta era ”stare smerită” fiindcă Duhul Sfânt nu stă în mândrie. Apoi, Duhul Sfânt întâmpină ”starea smerită” a Mariei prin Elisabeta: ”binecuvântată ești tu între femei... ” Din nou numai o ”stare smerită” a Mariei putea fi întâmpinată cu o urare: ”Ferice de accea care a crezut; pentru că lucrurile, cari i-au fost spuse se vor împlini.” Chiar mesajul cântării Mariei era o profeție, care arată ”starea ei smerită”: ”și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu”. Numai o ”stare smerită” putea să vadă în copilul zămislit în ea, Mântuitorul ei. Maria avea o ”stare smerită” și duhul ei se bucura fiindcă cunoștea promisiunile Domnului pentru nașterea lui Mesia, făcute lui Avraam.
Doamne, Dumnezeul nostru,”starea smerită” a noastră, la care Tu privești cu drag este atunci când credem ce zici Tu despre noi, acceptăm ce Tu vrei de la noi, facem ce Tu zici să facem și mergem acolo unde Tu zici să mergem. Iubim ce iubești Tu și urâm ce urăști Tu, ascultăm ce asculți Tu și nu ascultăm ce Tu nu asculți, vorbim ce vorbești Tu și nu vorbim ce Tu nu vorbești. Înțelegem aceste lucruri și le declarăm active în viața noastră, pentru că Tu ești la Tatăl și avem tot ce dorim să avem, în Numele Tău.