Aşadar, patru fraţi luau împreună masa de dinainte de vacanţă şi îşi împărtăşeau ideile şi deciziile pe care le luaseră în legătură cu cadourile de Crăciun pentru mama lor. Fiecare dintre ei aveau succes şi era foarte bogat şi în fiecare an se mândreau întrecându-se unul pe celălalt pentru a oferi un dar mamei lor care îi crescuse în condiţii umile. Primul frate spuse: "Eu am hotărât, şi am făcut-o deja, i-am construit mamei o casă de 5000 metri pătraţi." Al doilea frate spuse: "Eu am dotat această casă cu un sistem cinema. Cu un ecran mare şi system surround." Al treilea frate spuse: "Am mers la prietenul meu dealer Mercedes şi i-am cumpărat o maşină şi i-am livrat-o." Al patrulea frate a spus: "Ştim toţi cât de mult îi place mamei Biblia, dar pe măsură ce îmbătrâneşte, nu mai vede la fel de bine ca înainte, aşa că am găsit un papagal şi papagalul a memorat toată Biblia. M-a costat 500.0 de dolari, dar am cumpărat papagalul, i l-am expediat mamei cu instrucţiunile. Tot ce are de făcut este să spună capitolul şi versetul şi papagalul îl va recita.

Crăciunul a sosit şi mama a scris mesajele de mulţumire."Milton, casa pe care mi-ai construit-o e atât de mare! Stau într-o singură cameră, dar trebuie să fac curat peste tot, dar îţi mulţumesc oricum. Marvin, tu mi-ai dăruit un echipament scump, cu Dolby Sound, care poate fi folosit de 50 de oameni, dar toţi prietenii mei sunt morţi. Mi-am pierdut auzul şi aproape am orbit, cred că nu-l voi folosi niciodată, mulţumesc pentru gest. Marvin, tu mi-ai cumpărat o maşină nouă. Nu conduc. Sunt prea bătrână pentru a călători. Alimentele mi se livrează, nici nu am stat în ea încă, dar mulţumesc oricum. Dragă Bob, ai fost singurul fiu destul de raţional ca să îmi faci un dar pe care îl pot folosi. Şi vreau să îţi mulţumesc. Puiul a fost minunat.

Uneori este dificil să găseşti cadoul potrivit. Dar astăzi, în studiul nostru despre promisiunile lui Dumnezeu am găsit ceea ce trebuie înţeles ca cel mai de preţ dar. Şi acela este neprihănirea prin credinţă. Acum ne vom spune declaraţia, ştiţi toţi cei de aici şi cei online, facem acest lucru în fiecare săptămână în seria Speranţă de nezdruncinat. Vrem să facem asta cum trebuie. Aşadar, vă rog, ridicaţi-vă în picioare, îndreptaţi-vă umerii, umpleţi-vă plămânii cu aer şi inimile cu speranţă. Vreau să spuneţi aceste cuvinte ca şi cum le-ar auzi cel rău, ca să îl izgonim din încăpere. Sunteţi pregătiţi? Ne clădim vieţile pe promisiunile lui Dumnezeu deoarece cuvântul Lui este irevocabil, speranţa noastră este de nezdruncinat. Nu ne bazăm pe problemele vieţii, sau pe durerea din această viaţă, noi ne bazăm pe promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe.

            Dumnezeule, fă-Ţi simţită prezenţa printre noi. Facem tot ce putem, Tată, dar asta nu e niciodată de-ajuns. Ne găsim în mijlocul întrebărilor la care nu putem răspunde şi al poblemelor pe care nu le putem rezolva. Vrem să le rezolvăm pe ale tuturor şi iese mai rău când încercăm. Dar, Tată, noi credem că există un Dumnezeu bun care supraveghează toate detaliile vieţii. Credem că ne aflăm sub acoperământul aripilor Tale şi sub protecţia providenţei Tale. Te rugăm, vorbeşte inimilor noastre astăzi, iartă păcatele vorbitorului, căci sunt multe. Ajută-ne să Îl vedem pe Hristos, doar pe El. Prin Hristos ne rugăm. Biserica Oakhill spune „amin”.

Odată mi-am regăsit numele într-o pagină a secţiunii sport a unei ziar. Era necesar să cauţi pentru a-l găsi. Patru pagini din ediţia de marţi, de la mijlocul paginii în jos, la finalul unui articol despre Turneul de Golf din Texas. Acolo era numele meu. Toate cele nouă litere. Era o premieră pentru mine. Mi-a mai apărut numele şi altă dată, cu alte ocazii, unele fericite, altele ruşinoase puţin, dar aceasta era prima dată în secţiunea sport. Mi-au trebuit patru decenii şi ceva ca să reuşesc. Dar am făcut-o până la urmă. De asemenea, a fost şi primul premiu sportiv. Ştiu că vă este greu să credeţi uitându-vă la acest fizic de invidiat. Aproape am primit un premiu sportiv în gimnaziu, la competiţia de aruncare a discului. Am terminat pe locul şapte. S-au dat premii primilor şase. Deci am fost aproape. Dar acesta a fost debutul meu.

Iată ce s-a întâmplat. Prietenul meu Buddy era directorul terenului de golf care găzduia turneul. M-a sunat într-o zi şi m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să particip la Turneul Pro M. I-am spus că trebuie să mă gândesc şi să mă rog şi după trei secunde am spus "da". Pro M are un sistem simplu. Fiecare echipă are un profesionist şi patru amatori. Cel mai bun scor al amatorilor este ceea ce este înregistrat pe card. Cu alte cuvinte, chiar şi la găurile unde am dat prost – staţi să mă gândesc, asta ar însemna şaptesprezece din optsprezece – am luat un scor foarte bun. Imaginaţi-vă bucuria unui astfel de joc. La o gaură obişnuită, unde aş înregistra opt puncte din patru, iar Buddy trei din patru, ratarea mea ar fi uitată şi aş primi meritul prin simpla apartenenţa la echipa potrivită.

Hristos a făcut la fel pentru voi. Ceea ce a făcut echipa mea pentru mine pe terenul de golf, Domnul vostru Isus face pentru voi în fiecare zi a săptămânii. Datorită sacrificiului Său. Datorită lucrului Său. Voi vă încheiaţi o zi obişnuită cu scorul perfect. Nu contează că rataţi de câteva ori, ceea ce contează este că v-aţi aliat cu echipa potrivită. O forţă mai mare nu a existat niciodată. Voi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar promisiunea Scripturii este că aveţi neprihănirea prin credinţă. Aveţi scorul câştigător prin simplul fapt că v-aţi aliat cu Trinitatea. Acesta este mesajul care însoţeşte una dintre măreţele şi preţioasele promisiuni ale Scripturii. Romani 4:5: „Celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.”

Originea acestei promisiuni se regăsește în cartea Genezei cu unul dintre marii oameni ai Bibliei pe nume Avraam. Haideţi să începem cu declaraţia lui Dumnezeu pentru Avraam. Deşi această promisiune apare în Noul Testament, este scrisă prima dată în Vechiul Testament. Avraam apare prima dată în Scriptură ca şi Avram. Vă amintiţi că l-a urmat pe tatăl lui (pe hărţile noastre) din Turcia în Irak. Tatăl a murit şi familia s-a oprit. Avram a devenit Avraam. El a urmat poruncile Domnului și a ajuns în Canaan. Domnul i-a spus:   „Pleacă din ţinutul tău, de la poporul tău şi de la casa ta unde îţi voi arăta Eu. Şi te voi face un neam şi te voi binecuvânta şi îţi voi da un nume şi vei fi o binecuvântare. Şi Dumnezeu va binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta şi va blestema pe cei care te blesteamă. Şi toate popoarele Pământului vor fi binecuvântate prin tine.”

Aşadar, Avraam a mers după cum îi spusese Dumnezeu, împreună cu Lot, afară din ţinut, când avea şaptezeci şi cinci de ani. Această înţelegere nu este valoroasă pentru ceea ce oferă Dumnezeu şi pentru ce El a cerut. El a oferit totul. Şi nu a cerut nimic. Spre deosebire de înţelegerea de pe Muntele Sinai care avea menţiuni, această primă înţelegere care îi este acordată lui Avraam este o moştenire esenţiala din partea lui Dumnezeu. Tot ceea ce avea de făcut Avraam pentru a o primi era să creadă. Dar nu e atât de uşor. Amintiţi-vă, Avraam nu văzuse ceea ce am văzut eu şi voi. El nu avea avantajul Scripturii. El nu cunoştea povestea iertării lui Petru sau a convertirii lui Pavel. Nu cunoştea mormântul gol al lui Hristos sau naşterea dintr-o fecioară. Acestea erau pentru el puncte îndepărtate în orizont. Lui Avraam i s-a spus să creadă. Nu e de mirare că ajuns să i se spună părintele credinţei. Deoarece la început atât avea. Nu deţinea nicio probă. Dumnezeu i-a spus lui Avraam să meargă în Canaan care era deja ocupat de nişte tirani însetaţi de sânge. Dumnezeu i-a spus lui Avraam că va avea copii care îi vor duce moştenirea mai departe. Cum se putea aceasta? El nu avea copii. Sara avea aproape optzeci de ani şi nu avea copil. Cum se putea? Avea un Canaan ocupat şi un leagăn gol. Cum se puteau ţine aceste promisiuni?

Avraam avea o criză de credinţă. Şi răspunsul lui Dumnezeu la această criză a fost să i se arate într-o viziune şi să îi mai spună ceva. „`Nu te teme Avraame, Eu sunt scutul tău, recompensa ta măreaţă. ` Dar Avraam a spus: `Doamne Dumnezeule, ce îmi poţi da Tu, din moment ce nu am copii, iar cel care o să mă moştenească este Eliazar din Damasc? Nu mi-ai dat copii, aşa că un servitor va fi moştenitorul meu. ` Atunci a venit la el cuvântul lui Dumnezeu: `Nu acest om va fi moştenitorul tău, ci fiul tău, sânge din sângele tău şi carne din carnea ta. ` L-a dus afară şi i-a zis: `Uită-te la cer şi numără stelele dacă poţi. ` Apoi i-a spus: `Aşa vor fi şi descendenţii tăi. ` Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Şi i-a acordat neprihănirea Sa.” Câţi dintre voi ştiu ce înseamnă asta? Dacă plătiţi creditul de pe un card câştigaţi încredere prin banii voştri. Plata voastră. Tatăl din Ceruri a crezut în Avraam pe deplin. L-a considerat neprihănit. L-a considerat neprihănit în faţa lui Dumnezeu. A luat credinţa lui Avraam drept suficientă. A spus că este tot ce Îşi doreşte. Chiar dacă este ezitantă, chiar dacă oscilează, poate accepta asta şi o va considera neprihănire.

Unii găsesc această idee cam greu de crezut. Această idee care spune că este suficientă credinţa. A crede este de-ajuns. Sigur mai trebuie să fie ceva. Sigur mai sunt unele îndatoriri pentru noi. Sigur trebuie daţi nişte bani. E mult prea uşor, au spus unii. Unul dintre cei care au spus acest lucru la început a fost apostolul Pavel. Aşadar, plecăm de la declaraţia lui Avraam la interpretarea lui Pavel. Derulăm repede înainte cu douăsprezece secole. De la Vechiul Testament al lui Avraam, la Noul Testament al apostolilor. Şi îl găsim pe apostolul Pavel discutând, dintre toate lucrurile, despre viaţa lui Avraam. Pavel era fascinat de Avraam. El vorbeşte despre Avraam mai mult decât despre oricine altcineva, cu excepţia lui Isus Hristos. Îl menţionează pe Avraam de nouăsprezece ori în cele patrusprezece epistole ale sale. Avraam este modelul lui Pavel privind izbăvirea prin credinţă. Vă aduceţi aminte, Pavel era iudeu. Vorbea cu evreii. Nu a avut niciodată intenţia să se lepede de strămoşii evrei sau să îi rănească pe iudei, să le spună să uite de iudaism. Îi îndemna doar să Îl accepte pe Mesia evreu. Pavel îşi venera moştenirea iudaică. Dar, pur şi simplu, a refuzat să se încreadă în aceasta pentru izbăvire. L-a găsit pe Avraam drept model pentru izbăvirea prin credinţă.

Şi iată ce spune. Ne întoarcem la Romani 4 unde se găseşte promisiunea. „Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? `Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. `” Deci Pavel citează din Cartea Genezei. Şi foloseşte cuvântul "socotit". I s-a socotit. Îl foloseşte aici şi apoi îl mai foloseşte de trei ori în următoarele patru versete. „Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.”

Voi repeta versetul: „Celui ce nu lucrează, ci crede – El pune în contrast doi oameni. Unul care lucrează şi unul care nu lucrează, dar se încrede. Crede în Dumnezeu. Şi ce face Dumnezeu? – Dumnezeu îl socoteşte pe păcătos neprihănit – pe cine? Pe cei ca Max – credinţa lor este socotită ca neprihănire.” Ceea ce i s-a întâmplat lui Avraam ni se întâmplă nouă. David spune acelaşi lucru când vorbeşte despre cei binecuvântaţi, socotiţi de Dumnezeu neprihăniţi fără a lucra. Romani 4:4-8: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!”

Deci iată-l pe Pavel vorbind despre izbăvirea prin credinţă, folosindu-l drept exemplu pe Avraam, dintre toţi oamenii. Pentru Pavel este foarte important nu doar Avraam, ci şi timpul său. Salvarea prin credinţa a lui Avraam a venit la acesta înainte ca el să lucreze. Pregătiţi-vă pentru un paragraf mai tehnic, dar important. Pavel spune: „Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.”

Ştiu, niciunul dintre voi nu va lua acest pasaj să îl înrămeze şi să îl pună pe hol. Niciunul nu va spune: „Oh, am fost mişcat de acel pasaj.” Înţeleg asta. Această discuţie legată de circumcizie sună ciudat pentru noi, ca occidentali. Iată ce puteţi face. Luaţi cuvântul circumcizie şi îndepărtaţi-l şi înlocuiţi-l cu „fapte religioase”. Fapte religioase. Deoarece circumcizia reprezenta pentru iudei gestul religios suprem de iniţiere. Era ceea ce făceai pentru a fi inclus în familia lui Dumnezeu. Argumentul apostolului Pavel este următorul: Avraam era socotit neprihănit prin credinţă înaintea oricărei fapte religioase. În cazul său, circumcizia care a venit mai târziu, după treisprezece ani de când a fost socotit neprihănit prin credinţă. Cu alte cuvinte, lucrările sale au fost o consecinţă, nu o cauză a izbăvirii sale. Lucrările sale au fost o consecinţă, nu o cauză a izbăvirii lui. Un factor motivaţional în izbăvirea lui a fost această credinţă pe care o avea. O credinţă oscilantă, care se luptă, o credinţă care avea nevoie de îmbărbătare, dar era destulă. Era ceea ce Isus ar numi o credinţă cât o boabă de muştar. Dumnezeu a luat acea credinţă, acea sămânţă de credinţă şi acest lucru l-a îndemnat pe Avraam să fie parte din familia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a acordat moştenire, moştenire spirituală lui Avraam nu datorită pietăţii sale, nu datorită familiei, ci datorită credinţei sale.

Acest lucru are implicaţii enorme. Pentru voi şi pentru mine. Să ajungem la ideea finală. Implicaţii pentru noi. Dacă Avraam a fost salvat fără linie genealogică şi lege, atunci ce spune acest lucru despre oamenii ca mine şi despre păcătoşii ca mine. Eu nu sunt descendentul lui Avraam şi nici nu am ţinut legea în totalitate. Are Dumnezeu un loc pentru cei ca mine? Răspunsul lui Pavel este „da”. De aceea, promisiunea vine prin credinţă, în comparaţie cu lucrările. Promisiunea vine prin credinţă, deci poate prin graţie şi, iată un cuvânt de ţinut minte, garantat tuturor celor oferite lui Avraam. Nu doar celor care trăiesc în lege, dar şi celor care au credinţa lui Avraam. Aceştia suntem noi. El este părintele nostru. După cum stă scris, „te-am făcut părintele multor neamuri.” El este părintele nostru în faţa lui Dumnezeu în care a crezut. Ca Dumnezeu, care dă viaţă morţilor şi creează lucruri care nu erau înainte. Altfel spus, cei care aleg să creadă în Dumnezeul lui Avraam, prin Isus Hristos sunt în esenţă încorporaţi şi incluşi în familia lui Dumnezeu prin credinţă şi nu prin lucrări. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam a fost izbăvirea prin credinţă. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Pavel a fost izbăvirea prin credinţă. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Max, promisiunea lui Dumnezeu pentru voi este izbăvirea prin credinţă. Dumnezeu este teama de a nu reuşi. Dumnezeu este căutarea pentru a simţi, a face bine, sau a deţine informaţia corectă. Căderea este neliniştea care vine din gândul "am făcut tot, am făcut destul?" Și binevenită este binecuvântata garanţie, cuvânt folosit de Pavel, ni se garantează că suntem incluşi în familia lui Dumnezeu. Nu datorită lucrării noastre, ci datorită faptului că ne-am aliat cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Acum câteva zile am primit un dar. Unt de arahide. L-am primit de la una dintre doamnele care participă la orele pentru surori. Mi s-a dat ocazia să le salut pe doamnele de la curs marţi dimineaţa. Le-am explicat că mi-au trezit amintiri despre prima mea slujbă de păstor în Florida. Am trăit sentimente minunate acolo. Iată de ce. M-am mutat în Miami necăsătorit. Am plecat căsătorit. Dar doi din cei trei ani am fost necăsătorit. Am învăţat că doamnelor de la curs le plăcea să organizeze cine. Se numeau „Oala Norocoasă”. Nu ştiu de ce. Nu cred că avea de-a face cu norocul. Dar ştiu că are ceva de-a face cu un festin. O masă la care toată lumea aduce o farfurie şi toată lumea mănâncă de la ceilalţi. Este o încântare! Îmi plăcea mult pentru că biserică era plină de doamne cărora le plăcea să gătească. Şi în mijlocul lor era un bărbat necăsătorit căruia îi plăcea să mănânce. Deci încercuiam pe calendar toate cinele lor. Unele erau la prânz, altele seara. Şi am învăţat să fac din ele supravieţuirea mea. Mâncăm cât de mult puteam, puneam deoparte precum face o cămilă cu apa, apoi o aşteptam pe următoarea. Am ajuns să înţeleg că unul dintre protocoalele de la aceste mese, ca fiecare să aducă ceva, era puţin problematic pentru mine. Eu nu gătesc. Aşa că de fiecare dată, cu o oră înainte de masă mă gândeam: „Doamne. trebuie să duc ceva.” Şi oferta mea era mereu puţină. O dată am dus o pungă de chips-uri. O dată am dus şase sandwich-uri cu jeleu. O dată am dus un borcan de unt de arahide. Vestea bună este că era crocant. Vestea proastă este că era deja deschis şi pe jumătate folosit. Aşa că am intrat în hol şi doamnele erau deja prezente, soţii erau şi ei, era un festin. M-am uitat la masă şi era toată mâncarea aceea bună şi m-am dus la organizatoare şi i-am înmânat borcanul de unt de arahide pe jumătate consumat şi ea s-a uitat la mine şi mi-a spus: "Intră Max, intră." Şi a luat untul de arahide şi l-a pus pe masă, înconjurat de toată mâncarea bună. NImeni nu ştia cine l-a adus. Nu avea numele meu pe el. A păstrat secretul. Dar cred că oamenii bănuiau. Mi-a dat o farfurie şi am început plimbarea pe lângă masă. Cartofi piure, pui fript, plăcintă, fasole verde, am sărit untul de arahide. Și chiar cu oferta mea minimă, tot mi s-a dat un loc la masă.

Nu am niciun motiv să cred că apostolul Pavel a participat vreodată la o astfel de masă. Dar cred că ar aprecia povestea cu implicaţiile ei. Uneori venim la Dumnezeu cu o credinţă care ni se pare jalnică. Nu mare lucru. Dar El a spus, „Eu nu vreau mult. Voi accepta credinţa că untul de arahide. Voi accepta credinţa cât o boabă de muştar. Voi accepta o credinţă care se luptă şi încă nu înțeles totul. Dacă Îmi daţi credinţă. Dacă vă puneţi credinţa în Mine. Daţi-Mi ce aveţi și vă voi socoti neprihăniţi pentru asta. Vă voi scrie un cec. Vă voi face un cont veşnic. Voi face în voi un loc neprihănit. Până la punctul în care când vă văd pe voi Îl voi vedea pe Fiul Meu Isus Hristos.” „Căci Dumnezeu L-a făcut pe El cel fără de păcat, ca să ia păcatul nostru şi că prin El noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu.”

Se pare că nu avem mult. De aceea eroul Izbăvirii nu eşti tu, nu sunt eu. În Ziua Judecăţii, când tu şi eu vom fi iertaţi pentru păcatele noastre, niciunul nu va spune,"Uite ce am făcut!" Tu nu ai făcut! Tu nu ai făcut! Te vei uita la Isus Hristos şi vei spune: „Doamne! Uite ce ai făcut Tu!” Ne vom uita la vieţile noastre şi vom spune, „Nu mult, dar cât am avut, am dat. Mi-am adus credinţa. Mi-am adus inima. Şi vom fi de acord cu apostolul Pavel care a spus că suntem izbăviţi prin credinţă. Nu prin lucrări. Aşa că nimeni nu se poate lăuda. Ce dar ni s-a dat. Amin.” Ce dar ni s-a dat! Deci numele meu a apărut în secţiunea sport. Mare lucru! Dacă numele meu apare în Cartea Vieţii, acela e un lucru mare! Şi al vostru de asemenea.

Tată ceresc, Îţi mulţumim. Într-o lume care pare să meargă prost există o speranţă: izbăvirea prin credinţa în Isus Hristos. Îţi mulţumim. Şi în aceste zile scurte pe acest pământ, să ne bazăm pe această promisiune. Fie că ea să ne elibereze de frică, de eşec. Fie ca această promisiune să ne încredinţeze de izbăvirea noastră. Fie că ea să ne elibereze de înşelăciunea aroganţei. Fie că ea să ne îmbrace în smerenie şi recunoştinţa. Îţi mulţumim. Prin Isus ne rugăm. Amin.