Creștini în vremuri de pe urmă
Autor: Simion Ioanas
Album: Cugetări despre viață
Categorie: Diverse
Creștini în vremuri de pe urmă
Trăim vremuri de pe urmă
Când traiul nostru este hulă,
Cu toți ne credem mari creștini
Însă prin trai suntem păgâni.
Se luptă toți după putere
Și vor cu toți să strâng-avere,
Vor toți să-și facă rai aici,
Spunând la lume că sunt sfinți.
Cu toți vorbim de pocăință
Și că trăim azi prin credință,
Dar când e vorba de trăire,
Suntem mai răi ca cei din lume.
Ne lăudăm c-avem iubire
Dar suntem plini de-amărăciune,
Noi de pe buze spunem pace,
Însă în inimi avem moarte.
Am rămas azi doar cu programe
Și semănăm cu cei din lume,
Nu mai avem niciunul lacrimi
Să plângem pentru-a noastre patimi.
O, Doamne, azi Tu bați la ușă
Ai pentru noi doar o dorință,
Să ne-ntoarcem iar la Tine
Să-Ți iei Locul Cel de cinste.
O, Doamne, adu azi trezire
In biserici ce-și zic creștine,
Să vadă toți în viața noastră
Că noi trăim doar prin credință.
O, Doamne, dă-ne-a Ta putere
Ca să trăim pentru sfințire
Și să se vadă în umblare
Că-n viața noastră-s sfinte roade.
Și fie ca la a Ta venire,
Atunci când Tu ne vei fi Mire,
Cu toți să fim gata de nuntă
Primind în dar câte-o cunună.
Simion Ioanăș
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/175954/crestini-in-vremuri-de-pe-urma