Romani 2


1. Așa dar, omule, cine ești tu?
Care judeci neîncetat.
Nu vreau să te întristezi
Dar ai și fost judecat.

2. Dacă crezi că judecând
Scapi de-a Domnului dreptate,
Vreau să știi --Vei sta plângând.
Osândit, de-atali păcate.

3. Cât de mare Îi e-ndurarea,
Doar că tu-o disprețuiești.
Faci la fel și cu răbdarea,
Apoi te miri, de ce nu crești?

4. Stai, cu-o inimă-npietrită,
De pocăință ai uitat;
De-aceea ruga, nu-ți e primită
Căci chiar și haina ţi-ai pătat.

5. Cum crezi? Care-ţi va fi răsplata?
Slavă, cinste sau necaz?
Sau poate încă nu ești gata?
Mai ai păcate pe grumaz?

6. Vreau să-ți spun, doar ca să știi,
Dacă Lui te-mpotrivești;
După faptă și răsplată.
Cred că știi ce-o să primești.

7. El este-un Domn cinstit,
Ce la față nu privește.
Dar dacă tu-ai păcătuit,
Inima ta, ea îi vorbește.

8. Să te-ajute Domnu-n toate,
Și cu credință să-L urmezi.
Iar mai apoi, făr' de păcate
În raiul veșnic, să-L revezi.