În Ziua Pregătirii, 'nainte de Sabat,
Era trecut de seară, era pe înnoptat. .
O mare de tristețe mută se îngâna
Cu greaua deznădejde, ce inimi sfâșia...
În doliu parcă cerul cel gri era-mbrăcat
După Cel fără vină, ce fu la moarte dat. .
Parcă timpul se-oprise în loc, încremenit,
După o dimineață ce n-ar mai fi venit...
Acum era tăcere, căci amuți poporul
Și preoții fățarnici, dar și întreg soborul.
Mormântul cel din stâncă, un Miel adăpostea
Și-o piatră prăvălită intrarea o păzea. .
Într-o subțire pânză de in fu-nfășurat
Mielul care la moarte fusese condamnat. .
Soldați făceau de pază pentru a nu lăsa
Pe nimeni de intrare a se apropia.
*
Mijeau tainici, în zare, zorii zilei dintâi.
Și iată că-ntr-un mare cutremur de pământ,
Un înger plin de slavă se coborî din cer,
Înfiorând văzduhul cu-ale sale puteri.
A sa înfățișare de fulger îi era,
A sa îmbrăcăminte, ca neaua arăta.
Cu forțe fără seamăn, el piatra prăvăli
Ca din mormânt să iasă Hristos, a treia zi!
Străjerii puși de pază rămaseră ca morți,
De frica-acelui înger se prăbușiră toți!
Iar îngerul le spuse femeilor venite:
Nu căutați pe Domnul în recile morminte!
Ci mergeți și le spuneți celor ce l-au urmat,
Că El, precum spusese, din morți a înviat!
Plecară deci cu frică, cu mare bucurie
Să spună tuturora că-i viu El, pe vecie
Însă deodată-n față, le apăru Mesia,
Mântuitorul veșnic care învinse glia!
Pline de bucurie ele I se-nchinară
Și spre a duce vestea și celorlați, plecară.
*
Rămase-n urmă giulgiul, mormântul gol, din stâncă,
Preoții și soborul, mulțimea cea flămândă
Să vadă cum arată un Miel nevinovat,
Purtând pe cruda cruce al lumii-ntregi păcat!
Rămaseră în urmă piroanele, coroana
Și pașii la Caiafa, și la Pilat, la Ana.
Rămaseră în urmă, și haina stacojie
Și sceptrul de batjocuri și pălmile o mie
Și scuipături și-ocara din curtea lui Irod
Și urletele urii venite din norod! . .
Și-oțetul cel cu fiere, și sulița din coastă
Și chinul de pe cruce pentru salvarea noastră
Și mincinoșii martori, și funiile cu care
Călăii îi legară mâinile creatoare.
Și bicele pe trupu-i de chinuri istovit,
Și greul drum al crucii, unde fu prăbușit.
Și zarurile hâde și cerul gri, închis
De unde Tatăl veșnic plângea, din Paradis!
***
Astăzi, El e în ceruri, din nou, acasă-n Slavă,
La dreapta Celui care în veci îi este Tată!
E îmbrăcat în glorie, de-ntregul cer slăvit,
Căci moartea e învinsă, Mielul a biruit!
Isus este Viața, Isus e învierea
În El ne e credința, în El ne e puterea!
Să cânte toată zarea, cerul și-ntreg pământ
Căci El e viu de-apururi, iar boldul morți-i frânt!
Până în ziua-n care îl vom vedea pe nori
Venind după Mireasă cu-alai strălucitor,
Voi, sfinți ai Celui veșnic, vestiți în lung și-n lat
Fără de încetare: Hristos a înviat!