Am cerut la Domnul
Autor: Stelian Ciobanu
Album: Album-zidire-
Categorie: Diverse
Am cerut la Domnul
L-am rugat pe Domnul, sa-mi dea avere
Să scap de sărăcie, să am o mare putere
Nu, aceasta e averea, ce-ai strâns în Ceruri sus,
Îi răspundea Cerul, cât ai strâns pentru Domnul tău Isus!
Am cerut de la Domnul, sa-mi dea bogăţie în Cuvânt
Să scap de sărăcia în duh, ce-o port pe acest pământ
Dă-mi Doamne, bogăţie-nţelepciune,
Să am putere si izbândă în rugăciune!
L-am rugat pe Domnul, să fiu statornic în credinţă
Să fac fapte bune, demne de a mea pocainţă
Să pot să cresc în Cuvânt, să fiu plin de biruinţă
La Tine Doamne, toate sunt cu putinţă!
Vreau, să-mi dai putere, în lupta ce o duc
Să-mi luminezi Tu, calea pe unde să apuc!
Să-mi dai putere, să ascut şoapta Duhului tău cel Sfânt,
În viaţa de credinţă dusă pe acest pământ!
Le-am primit pe toate, ce-am cerut lui Dumnezeu!
Mi-a fost ascultata ruga, s-a îndurat de mine mereu
De tot ce erea nevoie, să rămân în Cuvântul Său,
Mi-a dat binecuvântări sfinte, al meu Dumnezeu!
Azi, mi-a crescut credinţa, în Domnul meu Isus
Mi-a dat putere, să am credinţă, în lucrurile de sus
Numai, prin rugăciune, am decoperit Lumina vieţii
Am aflat taina veşniciei, taina zorilor dimineţii!
Amin!
29-01-2018.
Ciobanu Stelian.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/176110/am-cerut-la-domnul