Rugăciune
Autor: Nelu Tripon
Album: Comori pentru cer
Categorie: Diverse
Doamne ştiu că mă priveşti
Peste tot mă urmăreşti
Mă ridici, mă întăreşti
Şi mă însoţeşti.
O, singur nu mă lăsa
Căci lumea e foarte rea
Fă să simt prezenţa Ta
În viaţa mea.
Vreau să fiu al Tău deplin
„TOT CE AM Să ÎŢI ÎNCHIN¨
Nimic rău să nu deţin
Dă-mi Harul Divin.
Orice mădular din mine
Fă-L lucrător pentru Tine
Să lucreze foarte bine
Cum Ţi se cuvine
Dă-mi gânduri de proslăvire
Să nu fiu condus de fire
Ci dă-mi înalta-nsuşire
Să arat iubire.
Dă-mi o inimă curată
Ca să vadă lumea toată
C-am scăpat de calea lată
N-o vreau niciodată!
Condu-mă cu mână tare
Ca să am asigurare
Ca prin orice încercare
Să trec cu răbdare.
În probleme fii cu mine
Chiar dacă vor fi suspine
Ajută-mă să trec bine
Să fiu tot cu Tine.
Fă-mă lumină şi sare
Ca în orice-mprejurare
Să dovedesc că-s în stare
S-aduc rezolvare.
Cu tot ce mi-ai dăruit
Doresc ca necontenit
Să stau gata pregătit
Ca să fiu răpit.
TOŢI ai mei doresc să fie
În a Ta Împărăţie
Să-ţi dea slavă numai Ţie
Umple-I de tărie.
Mulţumesc... de ascultare
Şi de marea rezolvare
Din „Nimic"M-ai făcut „Mare"
Ţie-Ţi dau onoare.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/17612/rugaciune