Nimic nu-i nou...
Autor: Laura Minciună
Album: Iubirea Ta eterna
Categorie: Slujire
Cât soarele răsare și lumină
Pământul în picioare va rămâne;
Mai trece-un neam, și altul va să vină
Și toată truda-i doar deșertăciune...

Sclipesc în albii fugitive ape,
Vârtejuri fac, vărsându-se în mare
Și-n zare, undeva, tot mai aproape
Sunt zorii altei zile trecătoare!

Și vântul suflă în rotirea-i rece,
Blând alizeu... sălbatică furtună...
Și ziua pleacă, apoi noaptea trece...
Se scurg și anii ce-n buchet se-adună.

Nimic nu-i nou și nici original,
Istorii se repetă necurmat,
Vedem, purtați de-al vremurilor val
Cum ce se-ntâmplă, s-a mai întâmplat!

Și stăruind, avizi, în cercetare, .
Privind cu-nțelepciune spre pământ,
Vedem că tot ce împlinim sub soare
Zadarnic e, și-i goană după vânt!

Concluzia? Trăiește bucuros!
Suntem doar o suflare din țărână!
Dar dacă vei rămâne credincios,
Prin toate treci cu Dumnezeu de mână!

Brădet, 17 04 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/176299/nimic-nu-i-nou