6 – Banii noștri, afacerea lui Dumnezeu
Autor: Max Lucado
Album: Căminul sfânt
Categorie: Bani

Ei bine, aș dori să-l felicit pe Buddy Cook, unul dintre membrii bisericii noastre, care a fost nominat în această săptămână pentru „Hall of fame”-ul de golf din Texas. Îmi place să-mi petrec timpul cu David, deoarece el mereu are să-mi spună o altă poveste în legătură cu golful; dar dintre toate pe care le-am auzit de-a lungul anilor, preferata mea este aceea în care, mai demult, el a mers la un teren vechi de golf – unde are loc campionatul „The UK Open” – și a avut ocazia să joace golf cu băiatul care-i ținea crosele renumitului jucător de golf, Lee Trevino, atunci când mergea la acel teren. Conform spuselor lui David, a avut un timp extraordinar jucând golf, iar când a ajuns la ultima gaură, s-a întors spre băiatul care-i ținea acum lui crosele – același băiat care i-a cărat crosele și lui Lee Trevino – și l-a întrebat: „Ce crosă ar trebui să folosesc?”, iar băiatul i-a răspuns: „Ei bine, când domnul Trevino se afla în aceeași poziție a folosit crosa cu numărul 8”. Așa că, David a folosit acea crosă, dar lovitura a fost prea scurtă. S-a întors către băiat aruncându-i o privire, iar băiatul i-a spus: „Știi, aceelași lucru l-a pățit și domnul Trevino!”

Știți că în viață dacă am face mereu aceleași lucruri pe care le-am mai făcut mereu vom primi aceleași rezultate pe care le-am mai avut. Acest lucru se aplică în golf, dar mai ales în viața de familie. Uneori, în viața de acasă putem intra într-o perioadă în care să facem aceleași lucruri din nou și din nou, iar rezultatul va fi mereu același. Sper ca această serie de predici ne va aduce aminte că Dumnezeu este mereu la lucru, dăruindu-ne mereu idei noi, provocându-ne să ne schimbăm, să făcem îmbunătățiri, dar mai ales, îmi doresc să realizăm cu adevărat că viața de familie a fost ideea Lui! De aceea fiecare element ce face parte din viața de familie este sfântă pentru El. Chiar și banii!

Banii stresează foarte multe familii. Conform unui sondaj aproximativ 31% dintre cupluri, chiar și dintre cele mai fericite, au conflicte din cauza bunurilor materiale cel puțin o dată pe lună. Centrul acestor neînțelegeri sunt fie cumpărăturile exagerate, fie decizile despre modul în care să-și folosească banii, fie unul dintre parteneri consumă banii pe anumite obiceiuri, fie trebuie luate decizii importante despre investiții. Așadar, banii sunt o problemă mare în viața de familie. Din păcate, banii au fost o problemă mare și în Biblie. Poate că veți fi surprinși să știți că dintre cele 38 de pilde pe care Isus le-a spus, 17 dintre ele sunt în legătură cu banii. În Biblie, sunt mai multe scrise despre bani decât despre Iad și Rai. Scriptura conține aproximativ 500 de referințe despre rugăciune, dar conține peste 2000 de referințe spre bani și bunuri materiale dobândite. Deci, din moment ce banii sunt o problemă așa de importantă în mijlocul unei căsătorii și în Biblie, este logic să ne dedicăm cel puțin un weekend din timpul acestei serii pentru a discuta acest subiect.

Care sunt cele mai comune capcane ale baniilor în viața de căsătorie? Care sunt pașii practici pe care o familie îi poate urma pentru a evita aceste capcane? Care este cel mai bun sfat pentru o familie? Am câteva gânduri în legătură cu aceste întrebări, dar înainte să vi le împărtășesc aș dori să auziți câteva lucruri de la un expert căruia probabil nu-i face plăcere să i se spună așa, dar are atâta experiență în acest subiect aproape la fel ca oricine din biserica noastră. Sunt pe cale să vi-l prezint pe Jimmy Pruitt, slujitorul campusului OakHills din Fredericksburg, Texas. Jimmy și soția sa au două fiice adulte și o fiică adolescentă. În luna februarie a anului 2016, Jimmy cu soția sa și fiica lor pe nume Faith, s-au mutat în Fredericksburg din Nashville, unde Jimmy a lucrat la „Financial Peace Instiute”, care-i aparține lui Dave Ramsey. Ei bine, numele lui Dave Ramsey a devenit enorm de cunoscut ca și un manager care-și administrează banii după principii biblice. De fapt, noi ne-am oferit să avem un curs în biserica noastră condus de cei de la acest institut. Jimmy a fost echipat de către cei de la institut pentru a putea ajuta alte biserici și familii să depășească stresul datorat administrării banilor și să ajungă într-un loc de pace și liniște din acest punct de vedere. Așadar, l-am rugat să ne împărtășească cele mai bune gânduri pe care le are despre administrarea banilor în viața de familie. Apoi, după mesajul adus de Jimmy, voi împărtăși și eu câteva lucruri. Ce ar fi să-l întâmpinăm pe prietenul nostru, Jimmy Pruitt, așa cum se cuvine?

 

Ei bine, este o zi frumoasă pentru a o petrece în Casa lui Dumnezeu și o zi extraordinară pentru a vorbi despre bani. Am observat că atunci când pastorul Max a rostit cuvintele „chiar și banii”, atmosfera din biserică s-a schimbat puțin și s-a putut simți un fel de presiune. Este interesant faptul că printre cei necredincioși sau printre cei din familie, așa cum suntem și noi astăzi, atunci când se aduce acest subiect în discuție – chiar dacă este atât de prezent în Scriptură – pur și simplu se schimbă atmosfera. Aș vrea să fac o afirmație care nu este scripturală, dar cred că este important să începem prin a spune aceste lucruri. Atunci când vorbim despre bani, finanțe, resurse, nu este niciodată vorba despre vinovăție sau rușine, ci mereu este vorba despre har. Sunteți de acord? Nu este vorba niciodată despre rușine sau vinovăție, ci mereu despre har. Atunci când lucram pentru Dave Ramsey era foarte interesant, deoarece de fiecare dată când vorbeam cu cineva la telefon – fie că era un pastor, un lider de tineret, un coordonator, sau pur și simplu un individ care avea nevoie de ajutor sau de încurajare – mereu se întâmpla ca acei oameni să se simtă rușinați sau vinovați. Tonul cu care îmi vorbeau, rușinea care se afla în vocea lor îi dădea de gol. Așa că, eu mereu le spuneam: „Fie că mișcarea pe care o faci te duce un milimetru, fie că te duce o milă, este un motiv de sărbătoare! Și bravo ție, pentru faptul că ai decis să ne suni pentru a primi ajutor!” Așadar, doresc să vă încurajez în această zi și să vă spun că atunci când vine vorba despre acest subiect nu este niciodată vorba despre rușine sau vinovăție, ci mereu despre har.

Ne-a plăcut foarte mult în Nashville, Tennessee, de fapt a fost una dintre perioadele cele mai bune din viața mea, deoarece este un loc atât de minunat pentru a locui! Un oraș atât de frumos! Și totuși, nici măcar nu se compară cu cât de mult iubesc faptul că acum lucrez pentru biserica OakHills și că pot sluji oamenilor minunați din Fredericksburg și din tot Texas Hill-ul. Spun acest lucru cu toată sinceritatea! În Nashville am legat prietenii pe viață, de fapt, chiar peste o săptămână vom călători spre Nashville și vom petrece puțin timp cu câțiva prieteni de la Organizația Ramsey, pentru a ne reconecta cu ei și cu restul familiei noastre care a rămas acolo. Am avut privilegiul de a lucra cu pastori și lideri din întreagă America și de a discuta despre acest subiect, despre finanțe și bani. Este foarte comun să folosim termenii de „finanțe” și „bani”, deoarece îi auzim foarte des în cultura noastră. Dar vreau să schimb puțin perspectiva și să vă spun că nu este vorba doar despre banii în sine, ci adevărata problemă este „administrarea” – când lucram la Institutul Ramsey foloseam acest termen, deoarece încercam să readucem acest termen în vocabularul nostru pentru că în ultimii ani și-a pierdut înțelesul.

De fapt, permite-ți-mi să împărtășesc câteva informații cu voi. Aceasta este realitatea: mulți oameni astăzi, inclusiv creștini, nu înțeleg adevăratul sens al termenului de „administrare” – acest fapt este o tragedie! Deoarece administrarea este una din principalele chemări pe care le avem ca și urmași ai lui Hristos. De fapt, administrarea este prima muncă pe care Dumnezeu a dăruit-o omului. În Geneza 1:28, Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei: „Umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Permite-ți-mi să vă dau o definiție a termenului „administrare”. Este foarte simplu și ușor de reținut. Administrarea este, de fapt, gestionarea binecuvântărilor lui Dumnezeu prin metodele lui Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu. Biblia ne spune în Psalmul 24:1: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Deci, iată cum stă treaba. Dacă El este proprietarul înseamnă că noi nu suntem. În schimb, noi suntem administratorii Săi. Noi suntem managerii Săi. Dumnezeu ne poruncește să administrăm toate lucrurile cu care El ne binecuvintează. Și mă refer chiar la fiecare lucru! Asta înseamnă că și timpul nostru intră în această categorie, și talentele noastre, și comoara noastră, și relațiile pe care le avem, și da, chiar și lucrurile materiale pe care le deținem. Toate îi aparțin lui Dumnezeu, iar El are încredere în noi pentru a le administra. În cei mai de bază termeni noi nu suntem proprietari, ci administratori.

Așadar, dacă suntem administratori înseamnă că noi gestionăm ceea ce îi aparține lui Dumnezeu. De fapt, Biblia ne spune așa, în 1 Corinteni 6:19-20: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Așadar, trebuie să ne schimbăm modul în care ne gândim la bani și finanțe. Noi trebuie să ne gândim la bani din perspectiva unui administrator. Și ce înseamnă cu adevărat să administrezi darurile și binecuvântările venite de la El. De fapt, avem nevoie de o revelație ca și cea din Romani 12:2: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia – acum vine partea mea preferată –, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Apoi, o altă traducere a acestui vers sună cam așa: „Nu te adopta atât de bine la cultura în care trăiești fără ca măcar să te gândești la ea. În schimb, îndreaptă-ți atenția spre Dumnezeu. Și așa, vei fi transformat din interior spre exterior.”

Ei bine, permite-ți-mi să vă spun câteva statistici care s-ar putea să vă sperie puțin sau care poate că sunt mai apropiate de zona în care ne aflăm. Comparativ, noi cei din America trăim mult mai bine decât în multe alte părți ale lumii, dar poate veți fi șocați să aflați aceste statistici dintr-o familie americană obișnuită. Ascultați doar. Sursa de venit a unei familii obișnuite este de 56.6$. Acum, acesta fiind venitul casnic, datoriile unei familii obișnuite sunt 187.0$ plătirea ipotecilor, 29.5$ banii folosiți de un student, alți 16.7$ consumați pentru transport, alți 5.0$ consumați prin cardurile de credit. Nu am lista finală aici, dar am să o împărtășesc pe toată cu voi, deaorece toate acestea luate una câte una nu par ca și cum ar fi mare lucru, dar aceasta este situați dintr-o familie obișnuită din America, iar dacă adunăm toate aceste lucruri se va ajunge la o sumă de 238.2$ pentru a întreține o casă. Americanii înoată într-un ocean al datoriilor. Ascultați care este impactul și rezultatul acestui fapt: 76% dintre oameni trăiesc așteptând următorul salariu. Dintr-un salariu al unei case americane obișnuite aproape tot timpul 34% este folosit pentru a plăti datoriile. Aș putea să spune că 12% este consumat la Starbucks, puteți să recunoașteți acest lucru? Majoritatea caselor americane nici măcar nu-și permit să pună deoparte 1000$ pentru situațiile de urgență sau imprevizibile. Media dobânzii unui card de credit obișnuit este de 2630$ pe an. Iată un sondaj și mai dificil. 60%, 6 cupluri din 10, nu au o bază financiară consistentă. Ca să-l citez pe fostul meu șef, Ramsey, voi spune asta: dacă a fi normal înseamnă să fii falit, atunci noi trebuie să fim niște ciudați.

Așadar, iată câteva sfaturi utile și practice. Câteva sfaturi care poate că vă vor ajuta ca cel puțin să vă puneți pe picioare. Mai devreme, Max a făcut referire la mine numindu-mă un expert. Sunt recunoscător că soția mea nu este prezentă astăzi, deoarece ea ar fi fost cea care ar fi râs cu lacrimi când ar fi auzit aceste cuvinte. Dar apreciez încrederea pe care o are Max în mine. Așa că, am decis să cer niște ajutor unor experți adevărați. Am ridicat telefonul și i-am sunat pe câțiva dintre prietenii mei de la Organizația Ramsey – cu care voi lua masa de prânz săptămâna viitoare, de abia aștept să-i revăd. Așadar, i-am rugat să-mi dea cele mai bune sfaturi pe care ei le-ar împărtăși cu familia și prietenii lor apropiați. Deci, iată care sunt cele mai bune sfaturi ale lor. Keen Manday a fost un om de strategie și soluționar în al administrării la Institutul Ramsey de 16 ani încoace. Iată care sunt cele mai bune sfaturi ale sale. Primul este: nu este vorba despre bani, ci este o problemă a inimii. Generozitatea este contagioasă și ar trebui celebrată. Călătoria unui administrator este ca un maraton, el nu este un sprint. Apoi partea mea favorită este aceasta. El a spus că trebuie să începem prin a fi credincioși chiar și în lucrurile mici. Erwin Gonals a face parte din Organizația Ramsey de 3 ani jumătate, iar el a spus: „Fă-ți un plan pe termen lung. Comunică îndeajuns cu soția/soțul tău. Stai departe de închisoarea datoriilor.” Bran Bush este membru al echipei Ramsey de 11 ani, iar Brian ne împărtășește aceste gânduri. O să vă sune familiar. De fapt, niciodată nu e vorba într-adevăr despre banii propriu ziși, ci mereu este vorba despre credință și nădejde. Speră în Cel care le controlează pe toate! Ai încredere în ceea ce El spune, chiar dacă, oamenii fiind, de multe ori nu înțelegem. Am să mai repet acest lucru încă o dată. Nu este niciodată vorba despre vinovăție și rușine, ci mereu despre har.

Am vorbit, de asemenea, cu unul dintre cordonatorii noștri locali, Jason Banks. El predă mai multe cursuri în Campusul din Fredericksburg. L-am rugat pe Jason să-mi dea cele mai bune sfaturi, deoarece și el trece prin aceste încercări la fel de mult ca noi toți. Așa că, el mi-a dat următoarele sfaturi practice. Primul sfat este acesta: administatorii încep și sfârșesc cu rugăciune și timp petrecut în Cuvântul lui Dumnezeu pe trei nivele: personal, familial și ca și soț și soție. Al doilea sfat este: pentru a fi un administrator trebuie să-ți dai din timpul tău. Care îți sunt prioritățile? Cât de mult timp petreci pentru tine însuți și cât timp petreci slujindu-i pe alții? Al treilea sfat este în legătură cu modul în care trebuie să fii administrator în relația ta cu copiii tăi. Cine îți crește copiii? În ce mod îi crești? Dintr-o perspectivă biblică sau dintr-o perspectivă culturală? Suntem noi exemplul unei vieții dedicate lui Hristos pentru ca ei să vadă acest lucru? Deci, vă mai spun încă o dată, e ultima dată când vă aduc aminte acest lucru: prin definiție, administrarea semnifică gestionarea binecuvântărilor care-i aparțin lui Dumnezeu, prin metodele Lui, pentru gloria Lui.

Așadar, permite-ți-mi să vă dau un mic ajutor, deoarece, uneori, este puțin rușinos să abordezi acest subiect și să ceri cuiva ajutorul, așa că permite-ți-mi să vă dau o metodă prin care puteți beneficia de acest ajutor. Intrați pe site-ul lui Dave Ramsey, daveramsey. com. Există un buton de căutare pe fiecare pagină a site-ului. Tot ce trebuie să faci este să tastezi acolo subiectul despre care ai tu nevoie de ajutor. Veți găsi acolo documente, articole, video-uri, podcast-uri de la emisiunile de radio – le veți găsi pe toate acolo, gratuit, stând la dispoziția voastră. Așadar, aceasta este o resursă gratuită pe care o puteți folosi.

Apoi, trecând la un alt nivel, cum și Max tocmai a amintit acest lucru, puteți participa la cursul predat de cei de la Universitatea de Finanțe. Vor fi cei mai bine cheltuiți 100$! Vei putea să-ți schimbi propriul drum al vieții tale, dar, de asemenea, și cel al familiei tale. Acum, Max va reveni și ne va duce și mai adânc, la următorul nivel în legătură cu finanțele, administrarea și generozitatea. Vă mulțumesc!

 

Dacă știți pe cineva din zona Fredericksburg-ului care își caută o biserică pentru a o frecventa, puteți să-i recomandați biserica Oakhills din Fredericksburg. Jimmy și ceilalți fac o lucrarea extraordinară. Este o congregație imensă! Și cum s-a menționat, Universitatea de Finanțe oferă cursuri în mai multe din campusurile noastre, inclusiv aici la noi. Avem broșuri despre acest curs, pe care le puteți lua de la mine, la sfârșitul acestei slujbe.

Am menționat mai devreme faptul că Biblia face referire de peste 2000 de ori la bani și bunuri materiale dobândite, dar dacă ar fi să alegem o singură referință care să le conțină pe toate celelalte aceasta ar fi cea din Evrei 13:5: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: ‚Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi’”. Printr-o singură frază, scriitorul ne oferă o problemă și două soluții, o avertizare și o 2 moduri de prevenire. El descrie pericolul care vine odată cu banii, apoi, modul în care îl poți evita. Care este pericolul? Ascultați-l: iubirea de bani. Știți că lăcomia este iubirea pe care Dumnezeu o urăște. Lăcomia este iubirea pe care Dumnezeu o urăște. Lăcomia nu înseamnă prezența banilor, lăcomia nu înseamnă belșugul de bani, ci, lăcomia, este pur și simplu, iubirea de bani. Lăcomia se naște din minciuna aceasta: dacă am avea mai mult, atunci am valora mai mult. Dar, Isus a spus în Luca 12:15: „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.”

Prietenul nostru, Barb Russel, a învățat această lecție pe propria lui piele. El a vorbit de multe ori din acest loc. Ne-a spus că, pe când juca Monopoly, cu familia sa, el era pe drumul spre victorie. A cumpărat întregul bulevard Park Avenue și Elenoy. Apoi, și-a cumpărat Indiana Avenue și Boardwalk. A reușit să cumpere toate cele 4 drumuri principale ale jocului. El, pur și simplu, le curăța conturile de bani ale membrilor familiei sale. Într-o zi, le-a spus: „Asta vă costă 400 de dolari.” Mi-a spus că nu se putea abține din a se lăuda. Membrii familiei sale își numărau fiecare bucățică de bacnote de bani pe care le mai aveau în joc, iar el le lua și și le așeza una peste alta. La 1 noaptea, toți ceilalți erau faliți, iar Bob era câștigătorul jocului. El aștepta ca familia lui să-l felicite. Sau poate că măcar o bătaie pe umăr. Dar, nimeni nu a spus nimic. Toți s-au ridicat și s-au îndreptat spre camerele lor, dar Bob le-a spus: „Așteptați puțin! Cineva trebuie să strângă piesele jocului.” „Ei bine, acesta este premiul tău pentru că ai câștigat: să strângi jocul”, le-au spus ei. Apoi, Bob a scris următoarele cuvinte: „Așadar, am rămas acolo, singur, cu toatele hotelurile mele, cu toate proprietățile mele, cu toți banii mei, și am realizat că acestea nu înseamnă absolut nimic. Și am fost nevoit să le pun pe toate înapoi în cutia jocului. Să închid cutia și să o pun înapoi pe raft. Apoi, m-am dus sus, într-un pat rece. Soția mea nu mi-a spus: „Noi suntem atât de mândri de tine, domnule Monopoly! Ești un investitor atât de grozav! Nu vom fi niciodată în stare să te învingem.” Ea nu a spus aceste lucruri, ci doar mi-a dat un sărut sincer, apoi s-a întors pe partea ei de pat. Și iată-mă, stând în întuneric, comparând jocul Monopoly cu realitatea. Cum ne străduim atât de tare să acumulăm toate aceste lucruri care nu contează, încercând să impresionăm oameni cărora nu le pasă de ce facem noi. Apoi, mergem să-L întâlnim pe Dumnezeu, lăsând în urmă proprietățile și hotelurile. Și m-am gândit la Psalmul 49:16-20: „Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei, căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.  Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,  căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată. Omul pus în cinste şi fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai.”

Omul lacom uită aceste lucruri. Omul lacom încearcă să stoarcă viața din bani și proprietăți, dar viața nu se află în aceste lucruri. Din acest motiv, Dumnezeul nostru care ne iubește, ne avertizează să stăm departe de iubirea de bani. Acesta este pericolul. Dar care este prescripția? El ne dă o prescripție: „Fii mulțumit cu ceea ce ai.” Ați putea face asta? Gândiți-vă la lucrurile pe care le aveți. Gândiți-vă la mașina pe care o conduceți, gândiți-vă la banii puși deoparte pe care îi aveți, la casa în care locuiți, sau la apartamentul pe care-l dețineți, gândiți-vă la averea pe care ați moștenit-o, sau la lucrurile cu care faceți comerț. Faceți-vă o imagine de ansamblu a tuturor lucrurilor pe care le aveți. Ați putea fi satisfăcuți cu ceea ce aveți? Biblia ne reamintește de două ori despre astfel de lucruri. În primul rând, Scriptura ne spune că nu ne vom păstra lucrurile pe care le avem. Poți întreba pe orice patron al vreunei case funerare. Nimeni nu ia nimic cu el. Atunci când unul dintre cei mai bogați oameni din istorie, John D. Rockefeller a murit, cineva l-a întrebat pe contabilul lui „Cât de mult a lăsat John în urmă?” Contabilul i-a răspuns: „Și-a lăsat toată averea în urmă.” În Eclesiastul 5:15 scrie: „Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui.” Nu le puteți lua cu voi. Toate acele lucruri, e ca și cum nu le-ați fi avut niciodată. Așa cum a spus și Jimmy, tu nu deți nimic, ești doar un administrator a ceea ce Dumnezeu ți-a dăruit.

Un om a alergat într-o zi spre renumitul evanghelist John Wesley din Anglia și l-a întrebat: „Domnule Wesley, am o veste foarte proastă. Casa dvs. a ars până la temelie.” După ce a cântărit cuvintele, domnul Wesley i-a răspuns: „Nu. De fapt, casa lui Dumnezeu a ars. Cu un lucru în minus de care trebuie să mă încrijorez.” Nu ar fi minunat dacă am putea să avem și noi aceeași atitudine? Toate îi aparțin lui Dumnezeu. Psalmul 24:1: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Tu și eu suntem oameni de încredere cărora Dumnezeu ne-a încredințat comorile Sale. Adu-ți aminte, ceea ce ai nu îți aparține și niciodată nu ți-a aparținut. Nu iubi lucrurile materiale! Nu le poți lua cu tine! Fii satisfăcut cu ceea ce ai. Și, decât să iubești lucrurile din lume, mută-ți afecțiunea asupra Creatorului pământului. Evrei 13:5: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: ‚Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.’”

Banii te vor dezamăgi. Posesiunile te vor abandona, dar Dumnezeu? El va fi mereu cu tine. Așadar, păstrează-L pe Dumnezeu în centrul discuțiilor despre bani. Și păstrează-ți o perspectivă corectă asupra banilor. Banii îți pot cumpăra un pat, dar nu-ți pot cumpăra odihna. Banii îți pot cumpăra cărți, dar nu-ți poate cumpăra inteligență. Banii îți pot cumpăra mâncare, dar nu-ți pot cumpăra un apetit sănătos. Îți pot cumpăra podoabe, dar nu-ți pot cumpăra frumusețe. O casă, dar nu o acasă. Medicamente, dar nu sănătate. Plăceri, dar nu pace. Lux, dar nu o viață. Distracții, dar nu bucurii. Banii pot plăti pentru o clădire a bisericii, dar nu pot construi o adunare. Banii pot cumpăra un crucifix, dar nu o cruce. Îți pot da lucruri materiale, dar numai Dumnezeu îți poate da mântuirea. Amin?

 

Tată ceresc, ne întoarcem inimile spre Tine acum, pentru a rosti o rugăciune specială, Îl invităm pe Duhul Sfânt să vină și să facă ordine în inimile noastre în ceea ce privește lucrurile materiale și banii. Sunt unii care chiar în aceste clipe se gândesc la bani și se stresează în interiorul lor. Vrei, Te rog, să-I binecuvântezi, Tată? Așa cum numai un Tată poate, cu pace. Sunt unii aici care în aceste clipe au relații tense cu partenerul de viață sau poate că cu părinții sau copiii din cauza banilor sau din lipsa acestora. Tată, poți te rog să aduci o nouă zi? Rupe Tu orice legătură puternică pe care cel rău o deține în această parte a vieții lor! Tată, sunt aici unii care au auzit statisticile pe care Jimmy le-a spus despre finanțe și posesiuni și în adâncul inimii lor au simțit rușine și vinovăție. Tată, te rog, ia aceste sentimente din inimile lor! Depărtează-le din inimile lor! Amintește-le că ei încă sunt copii ai lui Dumnezeu și că slujesc unui Dumnezeu care poate să întoarcă orice lucru spre bine, un Dumnezeu cu care toate lucrurile sunt posibile! Permite ca o rază de soare, o lumină să pătrundă în această parte întunecată a vieții lor! Tată, ne rugăm pentru o nouă zi, un nou început. Ne căim din toată inima de momentele în care nu Ți-am administrat resursele așa cum ai fi vrut Tu sau am ținut prea strâns de resursele Tale făcându-le ale noastre. Recunoaștem și declarăm că fiecare lucru, chiar și trupurile noastre îți aparțin Ție. Ajută-ne să putem fi niște administratori buni, niște oameni de încredere, ale minunatelor comori pe care ni Le-ai încredințat. În Numele lui Hristos ne-am rugat, iar toată biserica spune amin.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/176340/6-banii-nostri-afacerea-lui-dumnezeu