Ca floarea cea curată și dulce de april,
Albește-mi sufletul te rog Isuse...
Și-n mine oglindește tot cerul tau senin
Să simt în piept parfumul florilor de crin,
Și mângâierea dragostei, curate și ascunse...

Ca raza cea de soare să fie viața mea,
Ca zorii dimineții de dulce primăvară...
Să fiu cel ce-ncălzește în treacăt cu privirea
Să am mereu dorință să semăn fericirea,
Și-n urma mea în inimi nădejdea să răsară...

Să pot să fiu izvorul ce-n treacăt răcorește,
Un suflet obosit de alergare...
Să fiu copacul care la umbra lui primește
Pe-oricine care-n trudă odihna o dorește,
La umbra mea primească oricine alinare.

Să fiu un strop de rouă pe iarba-nmiresmată,
Pentru zdrobite inimi dorit-a-nviorare,
Să fiu o lacrimă ce curge, pe un obraz curată
Rodind din fericirea a rugii ascultată,
Și-a dorului ce-și vede împlinirea...

Și câte-aș vrea Isuse să fie a mea viață,
Dar mai creat să fiu faptura Ta!
Să pot zâmbi sau plânge, dând inimii speranță
La fel ca și natura spre-o sfânta Dimineață,
Cu -a pasărilor coruri să pot și eu cânta!

Amin!