Atâţia sunt ce-n astă lume
Plâng şi n-au niciun ajutor
Şi cine să le poată spune
Doar un cuvânt mângâietor.

Atâţia câţi zac în durere
Şi-aşteaptă izbăvirea lor,
Sleiţi de viaţă şi putere,
Dorind să vină-al morţii sol.

Atâţia câţi merg în pierzare
Şi nu cunosc infernul lor,
Crezând că-i bună a lor cale
Şi aici jos şi dacă mor.

Atâţia câţi, în suferinţă,
Ar vrea să ştie-al lor sfârşit
Şi caută ca, prin credinţă,
S-ajungă unde şi-au dorit.

În lumea-aceasta zbuciumată
Nu mai există bucurii,
Decât cu Tine, Sfinte Tată,
Că Tu pe braţe ne mai ţii.

Îţi mulţumim de-a Ta putere,
De greul ce cu noi îl duci,
Că-n disperare şi durere
Tu asculţi ale noastre rugi.

Îţi mulţumim pentru iubirea
Ce-atât de mult ne-a mângâiat
Şi, peste toate, izbăvirea
O dai doar Tu, Sfânt Împărat.

Amin