Atacul New Age asupra Bisericii – Partea a III-a
În primele două părţi ale acestui material, material prin care se încearcă să se aducă dovezi ale faptului că creştinismul evanghelic a fost infiltrat de religia păgână New Age, am arătat că principalul atac se duce împotriva Domnului Isus Cristos, căutând să se pună în locul Lui un „cristos cosmic”, evident fals şi care nu le poate aduce oamenilor mântuirea. Continuăm cu alte dovezi care arată desluşit cum practici păgâne au fost acceptate în creştinism: fizica cerului, manifestări ciudate şi extreme, semne şi minuni false.
C. Fizica cerului
O carte foarte populară care dovedeşte din plin direcţia reală spre care pastorul carismatic Bill Johnson, poate cel mai cunoscut reprezentant al Noii Reforme Apostolice (N. A. R.) şi biserica lui - „Bethel Church” din California - se îndreaptă, ca urmare a acceptării unor practici și doctrine New Age, este cartea apărută în 2012, intitulată „Fizica cerului”. La această carte şi-au adus contribuţia 11 co-autori; Bill Johnson, soţia lui Beni Johnson şi asistenta lui administrativă, Judy Franklin, fiind trei dintre aceştia. Cartea are și recomandarea personală scrisă de pastorul carismatic asociat cu Bill Johnson, Kris Vallotton, lucru care nu ar trebui să ne mire. Kris Vallotton a ţinut o conferinţă şi la Cluj, în România, în urmă cu cîţiva ani, la biserica Caleb. În cuvântul înainte al acestei cărți (prefața), Vallotton îi numește “profeți” pe cei 11 autori ai acestei cărți.
Iată câteva dovezi din această carte, pentru a observa cât de imersați sunt azi în New Age liderii creștini: Ellyn Davis, una din cei 11 co-autori ai cărţii „Fizica cerului” afirmă următoarele: „(Colaboratorii/co-autorii cărții) suntem cu toţii de acord că următoarea mişcare a lui Dumnezeu va cauza o modificare a cine suntem noi la cel mai profund nivel – poate chiar la acel nivel „vibraţional” pe care mişcarea New Age îl explorează. Co-autorii, de asemenea, sunt cu toţii de acord că există adevăruri preţioase ascunse în New Age, care ne aparţin nouă ca și creştini, şi care trebuie extrase dintre cele lipsite de valoare. ” Colaboratorul Jonathan Welton adaugă: „Am găsit pe întreg cuprinsul Scripturii cel puţin 75 de lucruri pe care New Age-ul le-a imitat, precum faptul de a avea un ghid spiritual, transele, meditaţia, aurele, obiecte ce conţin putere, clarviziunea, clarauzul şi altele. Acestea de fapt aparţin Bisericii, dar au fost furate şi iscusit reambalate. ” Tot acesta afirmă că: „Trebuie să începem să folosim imitaţiile New Age drept indicii. De fiecare dată când se iveşte câte o imitaţie, ia-o ca şi când Domnul ţi-ar oferi o oportunitate de a revendica proprietatea furată a Bisericii. ”
O temă a cărții este aceea că Dumnezeu ar putea cumva să acorde credincioşilor puteri incredibile, prin vibraţii, sunete, frecvenţe, energii, cuvântul „sunet” fiind menţionat de mai multe ori în întreaga carte. Această carte pretinde a fi un precursor al revelaţiei pe care ne-o va oferi Dumnezeu când va emite un sunet nou, transformator. Se pretinde că este vorba despre o putere de 10 ori mai mare decât cea care a fost eliberată la Cincizecime. Sunetul pe care doreşte Dumnezeu să îl emită va alunga religia din biserică şi va aduce adevărul. Acest nou sunet ce va veni poate schimba ADN-ul astfel încât să ne maturizăm din punct de vedere genetic. Se afirmă că genetica noastră, a oamenilor, este la fel ca și cum era a lui Isus. Că genetica noastră provine de la Tatăl, prin spiritul nostru şi că devenim ca un instrument care este acordat, unde genetica noastră este aliniată cu genetica Tatălui, în armonie cu El, etc.
Ceea ce cartea „Fizica cerului” face, este să Îl transforme pe Dumnezeu mai mult într-o forţă cuantică cosmică, care interpătrunde totul, mai degrabă decât într-un Creator care este distinct faţă de creaţia Sa, așa precum Îl prezintă Biblia (de ex. , Romani 1:25; Isaia 42:8,6:9). Adepţii New Age vorbesc frecvent despre sunete şi vibraţii ca semne ale acestei „forţe-dumnezeu”. „Profetesa” ocultă Alice Bailey spune: “Există un grup de fiinţe umane, care se reunesc acum … asupra căruia este aşezată povara conducerii umanităţii. Iniţiază mişcări care au în ele noua vibraţie, afirmă lucruri care sunt universale în tonul lor, enunţă principii care sunt cosmice”. Faptul că aceşti colaboratori cred că cei aflaţi în New Age pot înţelege maniera în care o pretinsă „următoare mişcare a lui Dumnezeu” s-ar putea petrece, este înfiorător. Este o coincidenţă că lidera New Age, Barbara Marx Hubbard, de asemenea prevesteşte o viitoare modificare spirituală, cu o semnificaţie imensă? Hubbard prezice venirea unei „Cincizecimi planetare”, care va însemna că „diviziunile cauzate de religii vor înceta”. Ea explică: “Vom şti fiecare că Dumnezeu este înauntrul nostru … . Dacă toţi care simt că suntem conectaţi unii cu ceilalţi, la natură şi la Dumnezeu, se unesc într-o Cincizecime planetară, vom fi schimbaţi în cursul acestei vieţi. Eu cred în această a Doua Venire paşnică”. Acest fals „cristos”, care a comunicat cu Hubbard timp de decenii, a descoperit că această Cincizecime planetară va transforma instantaneu aproape toţi oamenii într-o rasă evoluată din punct de vedere spiritual.
D. Un alt aspect prezentat, de învăţătorii New Age, distorsionat în raport cu adevărul lui Dumnezeu, dar asemănător într-un anumit fel, sunt manifestările extaziate care se reclamă a veni de la Duhul Sfânt: căderi pe spate, viziuni, râs necontrolat, urlete de animale, etc. Asemănarea cu manifestările similare din religiile păgâne, New Age, este şocantă.
Autorul evanghelic german Wolfgang Buhne, prezintă în cartea lui apologetică „Vin profeții”, o documentată analiză biblică și istorică a doctrinelor și manifestărilor aberante, ne-biblice, din anumite mişcări creştine. Începând cu pagina 180 din subcapitolul intitulat „Fenomenele” el prezintă unele din cele mai populare manifestări oculte, fals atribuite Duhului Sfânt, care au însoțit cunoscutul fenomen și mișcare carismatică numită „Binecuvântarea de la Toronto”, declanșată în anul 1994, din care se trage și actuala mișcare carismatică mondială numită Noua Reformă Apostolică (N. A. R.). Buhne documentează despre următoarele manifestări: odihna în Duhul (căderea pe spate), râs în Duhul, beţie în Duhul, plâns, tremurături/scuturături, sărituri, strigăte, urlete pe diferite tonuri de animale, lipire de duşumea, tuse, etc. Buhne dovedește cu Scriptura că aceste manifestări nu au însoţit nici unde oamenii lui Dumnezeu, fie în Vechiul Testament fie în Noul Testament, iar istoria cultelor şi sectelor eretice puternic înclinate spre misticism dovedeşte că aceste manifestări au apărut întotdeauna în mijlocul acestora şi nu în bisericile creştine fidele Scripturii. Buhne concluzionează pe bună dreptate, la pagina 203-204 a cărţii sale, în finalul subcapitolului „Fenomenele”, faptul că: “Tot ce s-a auzit, s-a citit si s-a văzut până acum despre (fenomenele) ce au însoţit binecuvântarea de la Toronto, nu indică o trezire spirituală, ci un înlocuitor nespiritual, care are parţial nişte trăsături atât de respingătoare încât nu poate fi decât să-ţi fie ruşine de o asemenea denaturare şi degenerare a creştinismului. “
Apologetul evanghelic Warren B. Smith, autor al unor cărţi şi broşuri apologetice revelatoare despre invazia New Age-ului în biserici, relatează câteva lucruri despre celebrul evanghelist carismatic Rodney Howard-Browne (care s-a autointitulat ”Barmanul Duhului Sfânt”, cel care serveşte ”vinul nou” al râsului ”sfânt”). Warren B. Smith, a scris un articol în care își exprima îngrijorarea despre ceea ce se întâmpla. Articolul său din anul 1994 este intitulat ”Râsul sfânt sau o mare amăgire?”. El a fost publicat într-un buletin informativ evanghelic cu specific apologetic și retipărit mai târziu în alte reviste și publicații creștine. Accentul principal al articolului era pus pe evanghelistul sud-african Rodney Howard-Browne – omul care a fost responsabil pentru aducerea ”trezirii” râsului ”sfânt” în biserici. În timp ce numeroși oameni s-au înghesuit la Toronto (în Canada) pentru a fi ”loviți” de râsul ”sfânt”, Warren B. Smith i-a îndemnat pe fiecare să verifice mai atent acest fenomen spiritual care era numit ”trezire”. Mai recent în broşura apologetică „Vine o trezire falsă. Râsul sfânt sau o mare amăgire? ” care reia informaţiile articolului din 1994, apologetul Warren B. Smith specifică următoarele despre Rodney Howard-Browne: „Pe canalul american TBN (Trinity Broadcasting Network), în această emisiune, în timp ce predicatorul Rodney Howard-Browne a avut un mesaj, care părea a fi unul serios, oamenii din audiența lui râdeau nebunește fără nici un motiv aparent. Dar lui Rodney Howard-Browne părea că nu-i pasă de ceea ce se întâmpla cu audiența lui și a continuat să predice. Apoi când râsul a ajuns la culme, el a început să încorporeze în predica sa tot ceea ce se întâmpla cu cei din audiența lui. El a spus că râsul ”sfânt” pe care audiența lui îl experimenta era manifestarea Duhului Sfânt a lui Dumnezeu din zilele din urmă. El, de asemenea, a comparat ”duhul”, care se manifesta acolo, cu Duhul de la Cincizecime. El a reamintit audienței sale de relatarea biblică despre ucenicii Domnului care erau adunați în ziua Cinzecimii în camera de sus și care au fost priviți de alții ca fiind ”beți” de alcool, când de fapt ei erau ”beți” în Duhul. (vezi Faptele Apostolilor cap. 1 și 2, n. tr.). Audiența lui Rodney Howard-Browne continua să râdă în hohote în timp ce el vorbea despre o ”trezire” a zilelor noastre și cum râsul ”sfânt” inaugurează/anunță această ”trezire”. La sfârșitul programului, Rodney Howard-Browne s-a amestecat cu cei prezenți acolo în uriașa sală și apoi a izbucnit într-o isterie a râsului chiar și el însuși. În timp ce mergea încolo și încoace printre oameni, discutând și râzând și vorbind în limbi, el a început să pună mâinile pe oameni. După ce el pronunța ”fii umplut” și repeta expresia ”din vârful capului până-n vârful degetelor de la picioare”, oamenii cădeau la pământ într-un râs isteric. Pe măsură ce programul se apropia de sfârșit, evanghelistul a continuat să-și croiască drum printre trupurile oamenilor căzuți pe jos, în timp ce mulți dintre aceștia se zguduiau convulsiv de râs”
După ce face o analiză biblică detailată a acestui „râs sfânt” şi „beţie în Duhul”, Warren B. Smith concluzionează corect faptul că nu este absolut nici un suport biblic pentru aceste manifestări în biserică, aceste manifestări produc doar haos în biserici, discernământul spiritual este aruncat pe fereastră fiindcă sunt ignorate flagrant şi cu mult fanatism avertizările clare ale Scripturii împotriva profeţilor falşi, semne şi minuni înşelătoare. Dar nu numai atât, Warren B. Smith, foarte versat pe domeniul invaziei New Age-ului în biserici, atrage atenţia că: „Au fost creștini care au experimentat echivalentul râsului ”sfânt”, înainte de a deveni creștini, când erau implicați în New Age. Guru Indian Bhagwan Shree Rajneesh (care a venit în S. U. A cu scopul de a face prozelitism religios pentru păgânismul panteist și de a se îmbogăți rapid, n. tr.), a fost numit cu afecțiune de adepții săi cu apelativul ”bețivanul divin” deoarece el a avut reputația de a fi băut foarte mult din fântâna ”Divinității”. Ca fost adept a lui Bhagwan Shree Rajneesh, eu am întâlnit sute de sannyasini (adepți/ucenici) care, înainte ca Bhagwan Shree Rajneesh sa vină în S. U. A, au zburat cu avionul spre el în India pentru ca ”să bea” din ”vinul lui Bhagwan”. Când adepții săi erau atinși fizic pe cap de Bhagwan Shree Rajneesh, sau numai dacă erau undeva în apropierea lui, ei experimentau adesea sentimente de mare euforie și bucurie, cadeau la podea in extaz. Discipolii lui Swami Baba Muktananda (un alt mare guru indian care a venit în S. U. A cu scopul de a face prozelitism religios pentru păgânismul panteist și pentru a câștiga ușor foarte mulți bani, n. tr.), adesea și ei manifestau un râs incontrolabil după ce primeau „Shaktipat” (contact / atingere fizică) din partea acestui guru. Swami Baba Muktananda avea capacitatea de a transfera, ceea ce se numește ”harul guru-lui”, către adepții săi, prin „Shaktipat”. Acest ”har” declanșa trezirea treptată a energiei Kundalini în ucenicii/adepții lui Swami Baba Muktananda. Energia Kundalini, la rândul ei, producea diferite manifestări fizice și emoționale. Manifestările includeau râs necontrolat, răgete, lătrat, sâsâit (ca și șerpii, n. tr.), plâns, tremurat, etc. Unii adepți deveneau muți sau inconștienți în timpul experimentării trezirii energiei Kundalinii. Mulți au simțit că au fost umpluți cu sentimente de mare bucurie și sentimente de pace și de dragoste. În alte ocazii,”focul” energiei Kundalini era atât de copleșitor încât adepții/ucenicii lui Muktananda începeau brusc să se hiperventileze involuntar (să respire fără intenție, anormal de repede și de adânc,) pentru a se putea răcori”.
Energia Kundalini este descrisă, în mod obișnuit, ca fiind o sursă de energie puternică ce dormitează în stare latentă sub forma unui șarpe încolăcit la baza coloane vertebrale a omului (Şarpele este cel care aduce iluminarea în Hinduism! Iar iluminarea în Hinduism înseamnă conştientizarea/recunoaşterea/descoperirea mistică a propriei divinităţi, sau a sinelui superior). Când este eliberată această energie Kundalini, se crede că are capacitatea să ducă la vindecări fizice importante. Christina și Stanislov Grof, autorii New Age ai cărții „The Stormy Search for the Self” (Căutarea furtunoasă a sinelui), descriu cum trezirea energiei Kundalini poate fi declanșată de un învățător spiritual avansat sau un guru. Tot ei descriu și felul cum această trezire a energiei Kundalini poate aduce la suprafață amintirile unor traume psihologice din trecut. Cei doi autori (soții Grof) afirmă: „Indivizilor implicați în acest proces s-ar putea să le fie dificil să-și controleze comportamentul; în timpul declanșării puterii energiei Kundalini, ei adesea emit diferite sunete involuntare, și trupurile lor se mișcă în moduri ciudate și neașteptate. Printre cele mai obișnuite manifestări... sunt râsul nemotivat și nefiresc sau plânsul, vorbirea în limbi... și imitarea de diverse sunete și mișcări de animale.” Autorii (soții Grof) au afirmat, de asemenea, faptul că: „studiul atent al manifestărilor trezirii energiei Kundalini confirmă că acest proces, deși uneori e foarte intens și zguduitor, este în esență vindecător.”
Recent Andrew Strom, un american care a fost serios implicat timp de 20 de ani în mişcarea carismatică, şi care a ajuns în final să înțelegă că acolo manifestările oculte sunt similare cu trezirea energiei Kundalini din sectele metafizice New Age derivate din Hinduism, și că ele sunt greșit atribuite Duhului Sfânt, a realizat un număr de documentare video în care prezintă prin filmări originale paralelismul (asemănarea izbitoare) dintre manifestările carismatice și manifestările din grupările păgâne mistice.
(https: //www. youtube. com/watch? v=eBpw2oQrvMM, http: //www. youtube. com/watch? v=BCcGaTRwG_4, https: //www. youtube. com/watch? v=dWeUNoR30_0)
Nu putem încheia acest subcapitol al manifestrărilor extreme fără a o aminti pe Heidi Baker. Aceasta este, cu adevărat, ceva ieşit din comun, prin felul în care apare pe scenă şi se manifestă. Deşi felul în care Heidi Baker performează iese complet din contextul Sfintelor Scripturi, totuşi ea are un număr foarte mare de admiratori, unul dintre ei fiind chiar pastorul român Iosif Ţon. Acesta a afirmat despre Heidi Baker, într-un număr al revistei Alfa şi Omega TV Magazin, următoarele: „Heidi Baker este o femeie care face minuni grozave în Mozambic. Ea a făcut doctorat în teologie la Oxford. Este unul dintre cele mai strălucite minţi în creştinism. IQ-ul ei este extraodinar. Şi ea a spus aşa: “Minţile europenilor au suferit o deteriorare a creierelor încât să nu mai putem crede în minuni”. Probabil că minţile europenilor au avut, în timp, de suferit, dar nu pentru că nu cred în minuni ci din cauza păcatului şi a îndepărtării de Dumnezeu. Cineva spunea despre ea că atunci când predică este mai mult pe jos decât în picioare. Cu adevărat, o formă de manifestare nouă, pe care nu o întâlnim la cei de dinaintea noastră, adică la cei confirmaţi de Dumnezeu. Dar dacă, conform noilor învăţători care atribuie orice este ieşit din comun Duhului Sfânt, atunci de ce nu am accepta-o şi pe Baker?
Biserica Adoram din Arad este cea care o promovează pe Heidi Baker în România. Mai devreme i-a publicat cartea „Constrânsă de iubire” iar anul acesta (2018), în luna mai, Heidi Baker va susţine, pe un domeniu privat din Arad cu o sală de 1500 de locuri, contra unui cost de 70 lei de persoană, o conferinţă organizată prin colaborarea cu biserica Adoram din Arad.
https: //www. youtube. com/watch? v=2sbzIuQA5J8
E. Semne, minuni, vindecări.
A. Bailey spunea că Biserica trebuie să-şi dovedească autenticitatea prin vindecări. Deoarece în Biblie vindecările există şi sunt descrise multe episoade de acest fel, este uşor ca acest aspect, prezentat distorsionat, să fie un instrument foarte eficient în înşelare. Personal cred că Dumnezeu mai lucrează şi azi în acest fel şi am fost martor la lucrări supranaturale făcute de El, însă amploarea pe care a luat-o acest fenomen, despre care se vorbeşte laudativ peste tot, în mediile creştine sau necreştine, păgâne chiar (!) şi formele care îl îmbracă, arată mai degrabă nu spre o lucrare autentică a lui Dumnezeu ci spre o lucrare falsă, de înşelare. De fapt această lucrare de înşelare prin care New Age vrea să distrugă Biserica nu s-ar putea realiza în absenţa minunilor şi a supranaturalului. Acestea sunt absolut necesare pentru a confirma celor ce se îndoiesc de autenticitatea şi bunele intenţii ale noilor învăţători şi a noii mişcări, că lucrarea este confirmată de Dumnezeu. Apocalipsa 13: 11 „Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. 12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. 13 Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. 14 Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. ”
În final oamenii vor aproba, testa şi verifica „lucrarea lui Dumnezeu” nu pe baza Cuvântului scris şi revelat ci în baza lucrărilor miraculoase. Ori, în acest fel, se deschide o uşă largă pentru demonii înşelării.