Credinţa-i un far de lumină, pe drumul meu spre Cer,
Când vânturile vieţii mă-năbuşe cu viscol mare şi ger.
Ea mă poartă-n rugăciuni către Mântuitorul ce mi-a luat
Din crucea prea grea ce-o aveam eu pe pământ de purtat.

Chiar de viaţa, uneori, devine-o povară greu de suportat,
Credinţa mi-e ancora ce-mi ţine vasul vieţii mele naufragiat.
De aceea, chiar şi în dureri, făclia credinţei îmi dă bucuria,
Căci ştiu că Dumnezeu îmi va deschide Raiul cu veşnicia!