Te port în sufletul meu din pruncie
Al vieţii mele întregi, sfânt mister!
Te-am îndrăgit şi mintea mea-nţelege
Ce-i pacea cea dulce venită din Cer!...

Speranţa ta sfântă mi-ai pus-o în piept,
Ca spre Cer s-alerg mereu pe-a ta cale;
Şi e un miracol să merg pe drum drept;
În jungla umană, să stau pe a Ta cărare...

Singur-singurel, în a vieţi-mi călătorie,
În suflet te am, încă din a mea pruncie!
Dumnezeu ţi-a dăruit puterea cea mare
Ce m-a călăuzit pe-a vieţii mele cărare...

Când eu am mai obosit, gata de cădere,
Tu în mine-ai venit cu a ta mare putere,
Iar cărarea vieţi-mi, chiar în serpentină,
Ai făcut-o iarăşi dreaptă, curată şi lină...

Credinţă curată, trimisă de Tata, de Sus,
Cum pot eu înţelege ce-a făcut Isus?...
Pot eu pricepe cum în lacrimi şi jale,
Tu mi-ai ţinut speranţa mântuirii pe cale?

4 octombrie 2004