Glosă Iubirii Divine
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Minunile Iubirii
Categorie: Diverse
Glosă Iubirii Divine
Iubire-n veci... mântuitoare
Din Dumnezeu izvorâtoare,
Te-ai coborât spre mântuire
S-aduci scumpa neprihănire,
Să pui păcatul sus pe cruce
În susurul cel blând şi dulce.
La om ’n-adânca lui genune
Aflat cu viaţa-n stricăciune,
Condamnat de cruda moarte
Sub cer să nu mai aibă parte,
Ţi-ai îndreptat marea-ndurare
Iubire-n veci... mântuitoare!
Tu ai venit ca să împlineşti
A Tatălui... planuri cereşti
Din scumpa Sa făgăduinţă
Prin cea mai mare umilinţă,
În planu-ntocmit de salvare
Din Dumnezeu izvorâtoare.
Ţi-ai lăsat Tronul de domnie
Şi slava-Ţi cea din veşnicie
Ţi-ai dezbrăcat-o, ca să vii,
La omul cel din căi pustii -
Pentru a-i da marea izbăvire
Te-ai coborât spre mântuire.
În Planul de Răscumpărare
S-a hotărât scumpa salvare
Din moartea ce-a fost adusă
Neascultând porunca spusă,
Însă-ai vrenit, ca prin jertfire
S-aduci scumpa neprihănire!
Prin Ea oricine a fost iertat
Ca şi când n-a fost vinovat,
El drept va fi, şi îndreptăţit
Prin harul ce-a fost rânduit,
Ca-n bunătatea Ta ce dulce
Să pui păcatul sus pe cruce!
L-ai dus fără de murmurare
Prin crucea greu apăsătoare
Pe drumul spinos la Calvar
Spre-a bea paharul cel amar,
Şi mântuirea de-a ne-aduce
În susurul cel blând şi dulce.
În susurul cel blănd şi dulce
Să pui păcatul sus pe cruce,
S-aduci scumpa neprihănire
Te-ai coborât spre mântuire
Din Dumnezeu, izvorâtoare,
Iubire-n veci... mântuitoare!
Flavius Laurian Duverna
22 mai 2018
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/177388/glosa-iubirii-divine