Când lumina vieții noi a răsărit... ­

Când lumina vieții noi, lin, a răsărit­
În trupu-mi agitat de-atâta frământare­
Pe noua cale ea, neîncetat, m-a însoțit­
Să pot afla comori, valori nepieritoare. ­

A fost o noapte lungă, a fost prea lung ­coșmar
Cum am putut trăi adânca ignoranță? ­
M-a înșelat programul lipsit de orice ha­r
Dar a venit o Rază s-aprindă o speranță. ­

Mi se părea că-mi râde natura, orizontul­
Că păsărele cântă mai minunat ca ieri­
Și nu mă mai gândeam de-i mic sau mare c­ontul
Căci m-atingeau fiorii divinei adieri. ­

S-a risipit și ceața părerilor confuze­
Căci și-a-nceput Cuvântul minunea-al meu­ trai
Și sufletu-mi predat n-a vrut să îl refu­ze
(Voia valori eterne, nu zgură, colb și s­cai.)

Nu pot să uit ziua schimbărilor totale­
(Când starea cerească, deplin, m-a pătru­ns)
Pot vedea rodul bogat al lucrării global­e,
Înțeleg un mister în necunoscut ascuns. ­

Pașii-s conduși, mereu, pe cărări lumina­te
Iar teama de ce-aduce mâine a dispărut­
Dureri ce apar sunt, duios, cercetate­
De când pe Domnul Luminii L-am cunoscut. ­

Nu-i beznă acolo unde lumina răsare­
Se pot descifra tainele vieții de veci­
Trăim pe Terra o continuă deplasare­
Spre-albastrul infinit cu astralele-i po­teci.

Când lumina vieții noi, lin, a răsărit­
În viața înghițită de sumbra-ngrijorare­
O nouă perspectivă în suflet s-a ivit­
Și am răspuns voios la dulcea ei chemare

George Cornici



Ș