În seara asta Te-am văzut
Autor: DUMITRU BUHAI
Album: FERICIREA DIVINA
Categorie: Diverse
Am văzut "Patimile lui Cristos"!
În seara asta Te-am văzut,
Slăbit şi-ncoronat; în sânge...
M-am îngrozit şi n-am putut
S-opresc inima-mi a nu plânge.
M-am îngrozit, când am văzut,
Că Dumnezeul meu cel Întrupat,
Pe pământ, atât a suferit de mult,
Pentru groaznicul meu mare păcat!
Tu ai fost blândeţea-ntruchipată,
Iubirea sfântă venită pe pământ,
Dar lumea noastră rea şi nemiloasă
Te-a urât punându-Te-ntr-un mormânt.
Şi dacă Tu, Dumnezeu veşnic,
Ai putut să suferi atât de mult,
Nu pot şi eu, muritor datornic,
De Tine-ntotdeauna să ascult?
Tu mi-ai dat viaţa-n locul morţii
Şi fericirea-n Cer şi pe pământ,
De aceea vreau şi eu în anii vieţii,
Să Te urmez mereu, supus şi blând!
Ajută-mă să am răbdare
Şi zâmbet de copil smerit;
Şi când pe-a vieţii mele cale,
Mai am şi eu de suferit!...
19 martie 2004
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/17759/in-seara-asta-te-am-vazut