Se pare că totul mă trage spre moarte,
Scriu versuri de jale privind in oglindă,
M-apasă dezastrul și vrea să se-ntindă,
Iar răul din mine la unu se-mparte.

Stă duhul durerii în trup obosit,
O mână de prieten de gât mi se-agață,
Îmi cere-o privire, ar vrea o povață,
Da-i piere curajul și pleacă zbârcit.

Tot chinul încape în mila de mine,
Izbânda-ntâlnește un nou neajuns:
Cum poate să-nvingă cel care se ține
Că-i cel mai cu jale și cel mai străpuns? !

Alături de tine sunt oameni căzuți,
Nu-ți plânge de milă, încearcă s-ajuți.