ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.3. 025 Fax 0318.3. 082
7 iunie 2018
Săptămâna acesta e săptămâna homosexualității în România, iar mai și iunie sunt lunile homosexualității în lumea occidentală. Cine s-ar fi putut gândi, doar cu o generație în urmă, că am putea ajunge și la acest punct în istorie? Evenimentele care deja au loc în București, legate de săptămâna homosexualității, vor culmina sâmbătă cu așa-numita „paradă a diversității”, care, așa cum explicăm mai jos, ar fi mai bine numită „parada confuziei sexuale”. Eticheta „parada diversității” e un eufemism de import occidental, care camuflează adevărul pe care nimeni pare că nu mai vrea să-l spună: cei care demonstrează pentru „diversitatea sexuală” demonstrează, de fapt, pentru confuzia sexuală. Confuzia sexuală nu e de celebrat și nici nu merită ritualul public anual la care suntem martori de mulți ani în București. Nu există „orientare sexuală”, ci dimpotrivă, se poate vorbi mai bine de „dezorientare sexuală” și chiar de „dezordine sexuală”.
PARADA CONFUZIEI SEXUALE DE LA BUCUREȘTI
Politica identitară
Existența confuziei sexuale nu poate fi negată. Există un termen medical pentru ea, „gender identity disorder”, adică „confuzia de identitate de gen”. E adevărat că această diagonză e aplicată în general minorilor care suferă de criză de identitate sexuală, dar asta nu înseamnă că adolescenții ori adulții nu suferă ori că nu ar putea suferi de același sindrom. Sperăm, în comentariul de azi, să dovedim acest lucru din perspectiva unei întrebări pe care încă nu am comentat-o: câți homosexuali sunt și cine sunt ei? Răspunsul, pe scurt, este că numărul homosexualilor practicanți nu poate fi determinat cu acuratețe, dar numărul persoanelor care se identifică drept fiind „homosexuale, lesbiene, bisexuale, intersex, transgender” ori de alte „orientări” poate fi stabilit cu aproximație. Și asta pe baza unor sondaje de opinie și studii sociologice, care se fac tot mai frecvent în lumea occidentală. Repetăm: nu e vorba de persoane care sunt homosexuale ori întrețin relații sexuale cu persoane de același sex, ci de persoane care se identifică drept neheterosexuale. În final deci e vorba de o identificare artificială, aleasă de indivizi, nu de un comportament sexual ori de o practică sexuală care, în opinia noastră, indică un anumit grad de confuzie sexuală.
Trăim în epoca politicilor identitare, în toi pe ambele țărmuri ale Atlanticului. Politicienii caută să ralieze și să mobilizeze la alegeri diverse grupuri. În ultimele decenii, printre grupurile sociale la care fac apel sunt și „minoritățile sexuale”, o identitate socială și politică și artificială aparte, care a fost creată de revoluția sexuală. Stânga europeană a îmbrățișat această identitate de grup cu decenii în urmă, mult mai devreme ca în Statele Unite. Democrații Americii au făcut-o doar în 2008, odată cu alegerea lui Barak Omaba ca Președinte al Statelor Unite. În noiembrie 2008, Obama a fost primul președinte al Americii care, în contextul alegerilor, a identificat homosexualii ca grup social distinct, cărora de altfel le-a și mulțumit pentru sprijin și voturi. A făcut-o la fel în 2012. În contrast, în Europa Occidentală e deja obișnuit pentru stânga politică să identifice populația neheterosexuală ca grup social distinct, al căror voturi le solicită în schimbul unor avantaje și beneficii care nu pot decât să aprofundeze confuzia sexuală a persoanelor care se identifică drept neheterosexuale: căsătorii homosexuale, adopțiile copiilor, inseminarea artificială, schimbarea sexului biologic. Conservatorii Europei Occidentale au adoptat o poziție tacită față de ascensiunea identității neheterosexuale în politică, dar în America lucrurile stau diferit. Conservatorii americani se opun cu fermitate politicii identitare fondate pe „orientare” sexuală și, în ultimii doi ani, au lansat, sub Administrația Trump, o contrarevoluție sexuală, desemnată să dezinstuționalizeze și să demoleze revoluția sexuală instituționalizată de Administrația Obama. Chiar săptămâna trecută, liderii mișcării homosexuale din America se lamentau că Administrația Trump nu a emis, așa cum Administrația Obama a făcut-o vreme de opt (8) ani la rând, o proclamație a Casei Albe în sprijinul lunii homosexualității din America, care se desfășoară, la fel ca și în Europa, în iunie.
Câți homosexuali există?
Revenim la punctul principal al comentariului de astăzi: confuzia sexuală demonstrată prin date statistice. Începem cu terminologia. Cu ani în urmă, când am început să monitorizăm și să scriem despre homosexualitate și influența homosexualilor în viața politică și în societate, întrebarea, în sondajele de opine, era: „Sunteți homosexual?” În anii recenți întrebarea a fost modificată și sună așa: „Vă identificați ca fiind homosexual, lesbiană, bisexual, transgender, intersex” ori alte categorii derivative similare? Există o diferență între cele două întrebări. Prima se referă la practica sexuală a persoanei, iar a doua la modul în care individul se identifică în raport cu majoritatea heterosexuală.
La începutul mileniului a fost publicată cartea „Getting It Straight”, al cărei Capitol 2 are titlul sugestiv „How Many Homosexuals Are There? ” („Câți homosexuali sunt?”) Prima frază a capitolului denotă modul de gândire de atunci: „One of the most fundamental questions regarding homosexuals in America – the question of how many of them are there – has been the subject of dispute.” („Una dintre întrebările fundamentale privind homosexualii Americii este întrebarea câți sunt.”) Capitolul 2 examinează un număr mare de studii de specialitate. În 1990 populația homosexuală a Americii era cotată la 10% din populația Americii, un procent pe care cercetătorii serioși l-au contestat, fiind promovat de liderii homosexuali pentru a convinge politicienii că homosexualii sunt o forță politică care trebuie luată în considerare.
O mare dificultate în stabilirea numărului homosexualilor însă este că indivizii care se identifică drept homosexuali își schimbă comportamentul și gusturile sexuale de-a lungul anilor. Comportamentul acesta frivol e numit „gender fluidity”, adică „fluiditate de gen”. Cu cuvinte simple, „fluiditatea de gen” e echivalentul confuziei sexuale. Un bărbat care își începe viața sexuală cu sexul opus, îl schimbă pentru a întreține relații cu persoane de același sex, îl schimbă din nou pentru a întreține, simultan, relații sexuale cu persoane de ambele sexe, ori își schimbă identitatea de gen din bărbat în femeie nu poate decât să sufere de confuzie, dezorientare și dezordine sexuală. Ceea ce însemna că în sondajele de opinie un astfel de bărbat se identifica în mai multe și diferite categorii de comportament sexual de-a lungul vieții. O altă variabilă care face dificilă estimarea numărului homosexualilor este dacă o persoană care are relații sexuale cu persoane de același sex doar o dată sau de două ori poate fi clasificată ca fiind homosexuală.
Dacă în 1990 liderii homosexualilor Americii pretindeau că 10% din populația ei erau homosexuali, în 1994, conform celui mai circulat studiu de atunci, 2,8% dintre bărbații Americii și 1,4% dintre femei se identificau ca fiind „homosexuali, lesbiene ori bisexuali”. Nimeni încă nu se identifica drept „transgender”. Din cei 2,8% de bărbați, 2% se identificau drept homosexuali, 0,8% bisexuali și 0,3% ca fiind altceva. La femei, 0,9% se identificau ca fiind lesbiene, 0,5% bisexuale și 0,8% ca fiind altceva.
În 1998, un studiu publicat de publicația Pediatrics, care a inclus 4150 de liceeni din Statul Massachusetts, indica faptul că 104 dintre ei ori 2,5% se identificau ca fiind neheterosexuali. Conform unui studiu publicat săptămâna trecută însă, procentul tinerilor între 18 și 24 de ani din Massachusetts, care în 2018 se identificau ca fiind neheterosexuali, a ajuns la 16%, adică a crescut de cinci (5) ori în doar 20 de ani. Iar la nivel de întreg stat, 5% din întreaga populație a statului Massachusetts se identifică astăzi ca fiind neheterosexuală. [Detalii: http: //www. masslive. com/politics/index. ssf/2018/05/report_lgbt_youth_in_massachus. html]
Din perspectiva practicii homosexualității, adică a persoanelor care de fapt întrețin relații sexuale cu persoane de același sex, procentul e mult mai mic. În 2001 a fost publicat un articol de referință în Family Planning Perspective, care a evaluat comportamentul sexual la 18924 de adolescenți din 123 de școli americane. Conform articolului, doar 0,1% dintre adolescenți întrețineau relații homosexuale. Numeric, asta însemna doar 20 de relații homosexuale. („This means that 0.1% percent – about one in a thousand – of the adolescent «sexual relationships» identified by the researchers were homosexual în nature.”) („Asta înseamnă că 0,1% – aproximativ una la mie din relațiile sexuale au fost identificate de cercetători ca fiind de natură homosexuală.”)
Studii similare există de ordinul sutelor ori poate chiar mai mult. Fiecare studiu însă încearcă, în mod aparte, să abordeze estimarea numărului homosexualilor dintr-o perspectivă originală ori unică. De exemplu, un studiu din 1991 a încercat să depisteze numărul homosexualilor întrebând respondenții dacă în ultimele 12 luni au întreținut relații sexuale cu persoane de același sex. Conform acelui studiu, 2,4% dintre ei au răspuns afirmativ, 2% că au întreținut relații sexuale exclusiv homosexuale ori bisexuale, iar în final cercetătorii au ajustat procentele, ajungând la concluzia că dor 0,7 dintre respondenți au întreținut relații sexuale exclusiv cu persoane de același sex de la vârsta de 18 ani în sus. Alte studii au ajuns la concluzia că incidența homosexualității e mai ridicată la bărbați decât la femei. Un studiu din 1993 s-a focalizat pe comportamentul sexual al bărbaților între 20 și 39 de ani. Concluzia lui a fost că doar 2,3% dintre respondenții din această categorie de vârstă au avut relații sexuale cu persoane de același sex în ultimii 10 ani și că doar 1% dintre ei au întretinut relații sexuale doar cu persoane de același sex. Cu alte cuvinte, doar 1% dintre acești bărbați ar fi putut fi clasificați ca fiind, practic vorbind, homosexuali.
O carte publicată în 1994 de University of Chicago, cu titlul The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices în the United States, („Organizarea socială a sexualității: Practici sexuale în Statele Unite”), menționa un studiu conform căruia doar 0,6% dintre bărbații care au participat la studiul respectiv au întreținut relații sexuale doar cu bărbați și niciodată cu femei și că doar 0,2% dintre femeile care au participat la studiu au întreținut relații sexuale doar cu femei și niciodată cu bărbați.
Alte studii confirmă, de asemenea, că incidența homosexualității e mai ridicată la adolescenți și că ea descrește cu vârsta. Tinerii sunt uneori interesați de homosexualitate din curiozitate ori sunt constrânși de împrejurări de viață să întrețină relații sexuale cu persoane de același sex.
Un studiu care ne-a atras în mod particular atenția a fost publicat în 2012 în publicația The Open AIDS Journal. Studiul acesta e relevant din mai multe puncte de vedere. Are zece (10) autori, e bazat pe date obținute de la Centrul pentru Controlul Bolilor din Atlanta, Georgia („Center for Disease Control”) și acoperă o perioadă de peste zece (10) ani. Conform acestui studiu, doar 2,9% dintre bărbați au întreținut relații sexuale cu persoane de același sex în ultimele 12 luni, 3,9% în ultimii 5 ani și 6,9% în întreagă viață. E clar că nu toți acești bărbați sunt homosexuali, dar se pot identifica, după voie, ca fiind homosexuali, bisexuali, ori în general neheterosexuali.
Ultimul sondaj american – mai 2018
Ultimul studiu american de care dispunem, care încearcă să stabilească numărul persoanelor care se identifică drept neheterosexuale în America, a fost publicat pe 22 mai. El sprijină argumentul principal al comentariului prezent: persoanele care se identifică drept neheterosexuale nu sunt neapărat homosexuale, ci doar se identifică așa. Identificarea neheterosexuală, care include în studiu homosexualii, lesbienele, bisexualii și persoanele transgender, depinde de o mulțime de factori, printre care: vârsta, nivelul de educație și cultură al fiecărei persoane, sexul, apartenența rasială și venitul. Studiul a fost publicat de firma de sondaje de opinie Gallup și e intitulat In US, Estimate of LGBT Population Rises to 4.5% („În Statele Unite, estimația populației LGBT crește la 4,5%”).
Studiul e masiv și e bazat pe interviuri telefonice luate la peste 340000 de persoane, întrebarea fiind: „Do you personally identify as lesbian, gay, bisexual or transgender”? („Te identifici, personal, ca lesbiană, homosexual, bisexual ori transgender”?) Conform studiului Gallup, procentul populației americane care se identifica drept neheterosexuală a crescut de la 3,5% în 2012 la 4,5% în 2017 și a crescut vertiginos în doar un an, de la 4,1% în 2016 la 4,5% în 2017, deci cu 10%. Explicația principala pentru creșterea drastică a numărului celor care se identifică drept neheterosexuali este generația tânără, născută între 1980 și 1999. În 2012,5, 8% din acest grup de vârstă se identificau ca fiind neheterosexuali, 7,3% în 2016 și 8,1% în 2017. Identificarea neheterosexuală scade cu vârsta. În categoria de vârstă a celor născuți între 1965 și 1979, incidența neheterosexualității e relativ constantă, între 3,2 și 3,5% între 2012 și 2017. În categoria celor născuți între 1946 și 1964, incidența neheterosexuală a scăzut de la 2,7% în 2012 la 2,4% în 2017, iar la cei născuți înainte de 1946 a scăzut de la 1,8% la 1,4% în aceeași perioadă de timp.
Spre deosebire de studiile anterioare pe care le-am discutat mai sus, incidența identificării neheterosexuale e mai ridicată la femei decât la bărbați. În 2012,3, 4% dintre bărbați se identificau drept neheterosexuali și 3,9% în 2017, iar la femei 3,5% în 2012 și 5,1% în 2017. Identitatea neheterosexuală diferă și de la grup rasial la grup rasial. În 2012,3, 2% dintre albi se identificau drept neheterosexuali și 4% în 2017. La populația de culoare acest procent a crescut de la 4,4% în 2012 la 5% în 2017, la populația hispanică de la 4,3% la 6,1%, iar la populația asiatică de la 3,5% la 4,9%.
Privind venitul, persoanele cu veniturile cele mai scăzute raportează incidența cea mai ridicată de identificare neheterosexuală, iar procentul acesta scade cu cât venitul crește. În 2012,4, 7% dintre persoanele care câștigau mai puțin de 36000 $ pe an se identificau ca fiind neheterosexuale, procentul acesta ajungând la 6,2% în 2017.
În 2012,3, 1% dintre persoanele care câștigau între 36000 $ și 90000 $ pe an se identificau ca fiind neheterosexuale, procentul acesta ajungând la 4,7% în 2017. În 2012,3, 5% dintre persoanele care câștigau peste 90000 $ pe an se identificau că fiind neheterosexuale, procentul acesta ajungând la 3,9% în 2017.
Diferențe similare se observă și la nivel de educație. Cu cât persoanele sunt mai educate, cu atât nivelul de identificare neheterosexuală e în scădere. Incidența neheterosexuală e cea mai ridicată la persoanele cu facultatea neterminată (4,7% în 2017) și cea mai scăzută la persoanele cu studii postuniversitare (4,3% în 2017). [Sondajul Gallup: http: //news. gallup. com/poll/234863/estimate-lgbt-population-rises. aspx? g_source=link_NEWSV9& g_medium=NEWSFEED& g_campaign=item_& g_content=In%2520U. S. %2c%2520Estimate%2520of%2520LGBT%2520Population%2520Rises%2520to%25204.5%2525]
Câteva concluzii
E cert că dacă ființele umane s-ar naște cu o „orientare sexuală” diferită de cea naturală, procentul acestor persoane ar fi, mai mult sau mai puțin, același de-a lungul întregii istorii a omenirii. Faptul că procentul persoanelor care se identifică drept neheterosexuale diferă pe categorii de vârstă, sex, nivel de educație, rasă și venit denotă, mai mult ca orice, că această identitate e una artificială, o modă, un stil de viață, un simptom al unei dezorientări sexuale ori chiar confuzii sexuale.
Cum altfel se explică faptul că în statul Massachuestts, în 20 de ani, între 1998 și 2018, procentul tinerilor care se identifică drept fiind neheterosexuali a crescut de șapte (7) ori, de la 2,5 la 16%? Ori că, dacă în anii 90 doar 0,6 până la 0,8% dintre respondenți întrețineau relații sexuale doar cu persoane de același sex, în 2018 4,5% se identificau ca fiind neheterosexuali? Este imposibil ca, la nivelul rațiunii, să admitem că procentul persoanelor care s-ar naște neheterosexuale ar crește vertiginos de la 2,5% în 1998 la 16% în 2018, ori de la 0,6% la 4,5% în doar o generație de oameni. Concluzia nu poate fi alta decât că identificarea neheterosexuală e o modă, un capriciu, o frivolitate tranzitorie care scade ori chiar dispare cu vârsta.
Care sunt factorii care determină identificarea neheterosexuală și, mai ales, explozia numărului persoanelor care se identifică drept neheterosexuale? Ei sunt mulți și încep cu confuzia din mințile părinților, chiar dacă nu de natură sexuală. Începe să devină la modă pentru unii părinți occidentali să nu identifice sexul copiilor lor în certificatele de naștere, pentru a da posibilitatea copiilor, când ajung adulți, să-și „aleagă” ei singuri sexul: masculin, feminin ori altceva. Cuplurile de același sex impun confuzie sexuală în mințile copiilor pe care îi cresc. Femeile lesbiene îi cresc pe băieții ca să-și piardă masculinitatea și pe fete ca să devină masculine, începând cu tonul vocii, îmbrăcămintea, tunsoarea. În grădinițele occidentale, în Scandinavia în mod special, băieților li se impune să poarte rochițe din când în când, în numele necesității estompării diferențelor dintre cele două sexe. În grădinițele și în școlile elementare britanice se abolește, în mod treptat, folosirea termenilor de „băiat”, „fată”, „mamă” ori „tată”. Copiii sunt învățați că sexul biologic nu e cel real.
Educația sexuală occidentală e cel mai important factor care generează confuzie sexuală la copii și adolescenți. Mass-media le cântă în strună celor care suferă de confuzie sexuală. Vedetele cinematografiei încurajează tinerii să se identifice ca fiind neheterosexuali.
Confuzia sexuală începe devreme în viața ființei umane și continuă până la moarte. Începe încă înainte de grădiniță, când minorii încep să se uite la desene animate, apoi se extinde la grădiniță, unde e promovată de educatoare, de învățători în școlile elementare, de profesori în licee și universități, iar în societate de mass-media, media socială, legiuitori, politicieni, tribunale, judecători, Hollywood și chiar unele biserici.
Nu e deci de mirare că incidența identității neheterosexuale e mai ridicată la adolescenți și tineri și că scade cu vârsta. E contagioasă. Pornografia își are și ea rolul ei nefast în crearea de confuzie sexuală la copii, tineri și adulți. Nu putem trece cu vederea nici instituirea căsătoriilor homosexuale, care nu au niciun rost și cauzează confuzie și dezordine în mințile copiilor. În plus, pentru tineri și mai ales pentru adolescenți, e „cool” să fii „anormal”, să fii „gay”, să îți schimbi sexul biologic, și, în general, să fii „diferit” de ceilalți. Dar poate cei mai vinovați și cel mai decisiv factor suntem noi, generația adultă și părinții, care am trecut cu vederea și încă trecem cu vederea deteriorarea moravurilor și a instituțiilor care garantează fiecărui individ echilibrul și sănătatea sexuală: familia și căsătoria naturală.