Īn întuneric
Autor: Maria Șopț
Album: Trandafirii mei
Categorie: Diverse
În întunericul de-afară,
Umblă sufletul înfrigurat,
Cu fiecare val îl cară
Sub forţa gândului tulburat.

Pe catarg flutură steagul alb!
În principiu e vreme bună,
Din adânc ies fumuri de vulcan,
Şi-i gata, gata să erupă.

La mal aşteaptă cu ochi vicleni,
Prada mării răvăşită,
Hrăpăreţii vulturi, mereu treji,
Să rupă lumea într-o clipă.

Pe al lor stindard, în alb scrie
Spuma mării scoasă din adânc.
Domnul veghează cu tărie,
Pe-ai Săi aleşi şi-al Său Cuvânt!

Cum iese fulgerul din răsărit,
Şi se vede până ls apus,
Pe pământ, Acel ce-a fost jertfit,
Veni-va în slavă Fiul Isus!
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/177996/in-intuneric