În holda mea demult s-a oprit lucrul,
Şi iarba verde a pălit, uscată,
Că din tot ce-a fost frumos odată,
A rămas trist şi necuprins, doar gândul.

Pe holda mea mănoasă acum cresc spini,
Casa mea cu lacăt e încuiată,
Copii-s crescuţi de bunici acasă,
Şi eu sânt omul muncit pe la străini.

În holda mea doruri stau împletite.
În labirint terestru gonesc tăcut,
Eu gândesc ascuns că nu mai este mult
Şi vin şi eu acasă la cele sfinte.

Tată adu-n holdă înviorare!
În ţara mea la biserica din sat,
S-ascult Cuvåntul după care-am însetat
Şi-n graiul meu să-nalţ osanale.

Atâta dor adunat în holda mea,
Va curge lin în susur blånd adâncit,
Spre Apele de Sus ce mult le-am dorit,
Să-mbrăţişez Iubirea în slava Ta!
Amin!