Se-mprăştie-noptarea în cercuri tot mai dese,
Fugind în ascunzişuri din codrii nevăzuţi,
Din scame de lumină vin zorii şi se ţese
Ca-n ziua cea dintâi, în care-au fost făcuţi.

Doar că târziu, ici colo, se văd sclipind arare,
Ca focurile-n codri în nopţi de privegheri,
Opaiţe ce ard în suflete fecioare,
Cu inimi ne-ntinate de-a iadului plăceri.

Aşteaptă răsăritul Luceafărului dulce,
Ce-naintea Zilei Celei Mari va răsări,
Ca feţele-ostenite pe sânul Lui să culce,
şi-n braţul Lui odihna dorită aşi găsi.

şi-opaiţul vegherii când gata-i să se stingă,
Când mii de duhuri rele să-l curme se frământ'
Când ochii n-au nici lacrimi de doruri să mai plângă,
Atunci o "rază" dulce "trâmbiţă" un cuvânt.

şi miile de-amaruri se duc să nu mai vie,
şi mii de mâini se-nalţă pe dealuri şi pe văi,
Luceafărul, Doritul, cu sfânta duioşie,
Răsare să ia-n slavă cu Sine pe ai Săi.

Luceafăr scump, Isuse, de plâns mi-i faţa stoarsă,
în somnul cel de moarte pământu-i adormit,
Simţind că noaptea trece, că zorii se revarsă,
şi faţa ni-i întoarsă mereu spre răsărit.

Răsari, arată-ţi faţa c-o clipă mai devreme,
Răsari, ni-i dor Isuse de chipul tău cel blând,
Ni-i dor ca glasu-ţi dulce pe nume să ne cheme,
Ni-i dor, răsari Isuse c-o clipa mai curând.

Ca pruncii ce-şi ridică mânuţele-amândouă,
Când mama lor se pleacă să-i salte sus pe braţ,
Noi aşteptăm Isuse chemarea Ta cea nouă,
şi te chemăm Isuse cu dor şi cu nesaţ.

Răsari Luceafăr dulce cu faţa Ta slăvită,
Că te-aşteptăm atâta, de dorul Tău plângând,
Ni-i dor de mângăierea-ţi de inimă dorită,
Ne ia la sânu-ţi dulce, o clipă mai curând.

Adu-ne dezlegarea de-a ţelului zăvoare,
şi albul zbor de zorii seninei dimineţi,
Ce-ntregul cer va umple în valuri de cântare,
Cu-atâta fericire şi atâtea frumuseţi.